Theodor Paleologu, candidatul PMP la funcţia de preşedinte al României are în programul său electoral un pilon intitulat „meritocrație și performanță”, iar candidatul înțelege prin asta „performanță în administrația publică asigurată de digitalizare, depolitizare și mobilitate bazată pe meritocrație”.
Dacă președintele poate să sprijine sau să ia măsuri pentru digitalizarea, depolitizarea administrației și promovarea personalului pe bază de merit.
Theodor Paleologu nu-și asumă clar măsuri pentru digitalizarea și depolitizarea administrației publice, însă aceste două lucruri sunt incluse în programul său electoral.
Din punct de vedere constituțional, președintele nu are atribuții în ceea privește depolitizarea administrației publice, digitalizarea acesteia sau promovarea unei politici de personal în administrația publică bazată pe merit și performanțe.
Exercitarea conducerii generale a administrației publice este una dintre atribuțiile principale ale guvernului, potrivit legii 90/2001.
Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Administraţiei Prezidenţiale arată că președintele poate constitui comisii, grupuri sau alte structuri consultative pentru elaborarea de studii sau sinteze științifice și poate dispune inițierea unor proiecte de importanță strategică (art. 20 și art. 21).
Însă, recomandările şi concluziile grupurilor de lucru pot fi transpuse într-o iniţiativă legislativă doar dacă sunt asumate şi preluate de cei care au acest drept, adică de guvern, deputați, senatori sau un număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot (art. 74 din Constituția României).
Afirmaţia făcută în programul electoral al candidatului PMP, Theodor Paleologu, este şi neclară, și în afara mandatului.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.