Viorica Dăncilă (PSD)
„Voi propune Parlamentului principiile unei legislații integratoare pentru siguranța cetățeanului, incluzând soluții pentru siguranța copiilor, siguranța femeilor, siguranța rutieră, combaterea rețelelor de crimă organizată.”
Numai cu sprijin instituțional
Barometru Factual
Prezidentiale
Data verificării: 09.11.2019
www.factual.ro
Sursa afirmației: Program electoral

Context

Viorica Dăncilă, candidatul PSD la funcţia de preşedinte al României a făcut următoarea afirmaţie în programul de candidatură:

Voi propune Parlamentului principiile unei legislații integratoare pentru siguranța cetățeanului, incluzând soluții pentru siguranța copiilor, siguranța femeilor, siguranța rutieră, combaterea rețelelor de crimă organizată.

Ce verificăm?

Dacă președintele poate propune parlamentului legislație privind siguranța cetățeanului.

Verificare

Conform Constituției, inițiativa legislativă aparține guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot (art. 74). 

Pe de altă parte, legislaţia naţională care vizează siguranţa cetăţeanului poate face obiectul dezbaterilor în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT)- autoritate condusă chiar de președintele țării. 

Legea care stabilește organizarea și funcționarea CSAT arată că această autoritate poate propune, printre altele,  strategii de ordine publică și siguranță națională (art. 4). 

CSAT poate emite hotărâri, potrivit legii, care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice la care se referă. Acestea răspund, în condiţiile legii, de măsurile luate pentru punerea lor în aplicare” (art. 3). 

Adică orice hotărâre a CSAT este obligatorie şi pentru parlament, dacă se referă la această instituţie. Doar că, potrivit Articolului 6, alineatul 3 din legea mai sus menţionată Consiliul Suprem de Apărare a Ţării lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri prin consens”. Cu alte cuvinte, chiar dacă Preşedintele României propune o strategie de ordine publică şi siguranţă naţională care implică modificarea legislaţiei, decizia finală aparţine tuturor membrilor CSAT.

Pe de altă parte, Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă funcționează în cadrul Administrației Prezidențiale și este structura care administrează relația cu autoritățile statului, centrale sau locale (Parlament, Guvern, autorități locale) și întreține dialogul cu societatea civilă”.

Apoi, Departamentul Politică Internă asigură comunicarea președintelui cu guvernul, parlamentul,partidele politice și societatea civilă. 

Unul dintre rolurile președintelui țării este, conform constituției, acela de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate” (art. 80, alin. 2).

Concluzie

Președintele României nu poate propune parlamentului modificarea legislației care vizează siguranța cetățeanului pentru că nu are drept de inițiativă legislativă. Șeful statului poate sugera modificarea într-un sens sau altul al legilor însă propunerile sale trebuie însușite fie de parlamentari, fie de guvern fie de 100.000 de cetățeni cu drept de vot. În aceste condiții, promisiunea doamnei Viorica Dăncilă poate fi îndeplinită numai cu sprijin instituțional.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.