În 20 octombrie 2021, în cadrul ședinței comune a celor două camere din Parlament pentru învestirea guvernului Cioloș, senatorul USR Radu Mihail a făcut următoarea declarație:
„Jumătate din banii de consultanță pentru PNDL 3 au fost luați de numai 10 firme”.
Care-i treaba cu banii pentru consultanță în programul PNDL 3 (Anghel Saligny).
Pe 6 septembrie 2021, Ordonanța de Urgență pentru aprobarea PNDL 3 (cunoscut și sub numele de Programul Național de Investiții Anghel Saligny) a fost publicată în Monitorul Oficial. Conform acestui OUG, obiectivele de investiții ale programului pot fi „realizarea de construcții noi sau de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparație, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, după caz, schimbare de destinație, protejare, restaurare, conservare la construcții existente și care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele categorii de investiții:
Același document menționează (în Art. 6, alineatul 1) că cererile de finanțare însoțite de devizul general estimativ și de hotărârile consiliilor locale se depun în 45 de zile de la intrarea în vigoare a Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a Ordonanței, respectiv între 21 septembrie 2021 și începutul lunii noiembrie 2021. Abia după această perioadă, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației „aprobă lista obiectivelor de investiții incluse la finanțare prin program, prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației” (Art. 7). Așadar, până la data declarației senatorului USR, perioada de depunere de cereri de finanțare prin PNDL 3 nu s-a terminat.
De asemenea, în Normele Metodologice (Art. 4, alineatul 6) este subliniat faptul că programul nu finanțează mai multe tipuri de cheltuieli asociate obiectivelor de investiții printre care se numără și cheltuielile cu consultanța.
Pentru întocmirea cererilor de finanțare amintite mai sus, unitățile administrativ-teritoriale lucrează cu companii de consultanță. Conform G4Media, 4 comune din județul Maramureș cu primari PNL (Copalnic Mănăștur, Giulești, Groși și Bogdan Vodă) au apelat la aceeași firmă de consultanță, Nordxpert Consulting SRL Baia Mare. Până în iunie 2021, firma s-a ocupat de reparații de mașini și de echipamente electrice, schimbându-și atunci obiectul de activitate în „consultanță pentru afaceri și management”. Tot până în iunie, asociatul unic era soția unui fost consilier local PNL de la Consiliul Local Baia Mare, Marius Șerban Bondici. În prezent, administratorul este tot unul din apropiații acestuia.
Așadar, deși pregătirea cererilor de finanțare face parte din resursele alocate de unitățile administrativ-teritoriale pentru a accesa banii din Programul Anghel Saligny, aceste contracte de consultanță nu sunt „din PNDL 3”.
Senatorul pare a face referire la o evaluare făcută de colegul său, deputatul Claudiu Năsui, care arată că au fost identificate până acum 267 de astfel de contracte de consultanță. Însă și acolo este o confuzie sau o încercare de a confuza – da, banii sunt plătiți din fonduri publice și în scopul pregătirii de proiecte pentru finanțarea din „PNDL 3”, dar nu sunt efectiv din acea sursă.
Dacă privim în urmă la PNDL 1 și PNDL 2, un raport Expert Forum arată că mai multe firme din primele 30 ca valoare a contractului au „legături evidente cu viața politică, cum ar fi proprietari care sunt sau au fost membri de partid sau au ocupat funcții de conducere în instituții publice sau care se află în relații de afinitate”. De asemenea, se pare că asociații/administratorii/acționarii unora din aceste firme au fost anchetați pentru acuzații de evaziune fiscală sau de achiziții aranjate. Conform raportului, este, deci, posibil ca ceva asemănător să se întâmple și în cazul PNDL 3, dar pentru că perioada de înscriere nu s-a terminat, este evident greu de evaluat dimensiunea eventualelor achiziții aranjate.
Declarația senatorului USR este trunchiată. Prin „PNDL 3”/ Programul Național de Investiții Anghel Saligny nu se acoperă cheltuielile cu consultanța pentru întocmirea cererilor de finanțare, iar perioada de depunere a cererilor încă nu s-a încheiat, astfel încât este imposibil să evaluăm dacă jumătate din contracte s-au dus sau nu către anumite firme.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.