Raluca Turcan (PNL, ministra Culturii)
„Avem cea mai ridicată rată a mortalității din cauze tratabile la nivelul UE.”
Adevărat
Barometru Factual
Sanatate
Data verificării: 09.02.2020
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

În 30 ianuarie 2020, vicepremierul Raluca Turcan a scris, printre altele că: 

„Avem cea mai ridicată rată a mortalității din cauze tratabile la nivelul UE.”

Afirmația acesteia vine în contextul în care Guvernul Orban pregătea o ordonanță de urgență privind serviciile medicale și sistemul privat de sănătate. OUG-ul a fost adoptat în ședința de guvern din 4 februarie 2020. Până la data publicării acestui material, actul nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Ce verificăm?

Dacă România are cea mai mare rată a mortalității din cauze tratabile la nivelul Uniunii Europene.

Verificare

Conceptul de mortalitate tratabilă și prevenibilă are la bază ideea că anumite decese, survenite în urma unor afecțiuni specifice, puteau fi evitate în cazul oamenilor cu vârsta sub 75 de ani, dacă intervențiile medicale ar fi fost mai eficiente.

Mortalitatea din cauze tratabile e reprezentată de cazurile în care decesele puteau fi evitate prin servicii medicale optime.

Decesele prevenibile sunt cele care puteau fi evitate prin intervenții de sănătate publică concentrate pe factori de genul: stil de viață, comportament, statut socio-economic sau mediu.

Între 2011 și 2016, conform Eurostat,  România a înregistrat cea mai mare rată a mortalității din cauze tratabile.

 

În procente, asta înseamnă că România a înregistrat 31,9% decese tratabile în 2016 conform ultimelor date publicate (2019).

 

Concluzie

Afirmația vicepremierului Raluca Turcan este adevărată. România are cea mai mare rată a mortalității din cauze tratabile la nivelul UE.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.