Raluca Turcan (PNL, ministra Culturii)
„Din 400 de milioane de euro s-ar fi putut dubla alocațiile tuturor elevilor și s-ar fi putut construi 800 de școli”
Adevărat
Barometru Factual
Politica
Data verificării: 06.04.2015
www.factual.ro

Context

Într-o postare pe Facebook din 6.04.2015, deputatul PNL Raluca Turcan a afirmat că:

„Nivelul şpăgilor calculat de DNA la nivelul anului 2014 este de circa 400 de milioane de euro. Cu aceşti bani s-ar fi putut dubla alocaţiile tuturor elevilor, ar fi putut fi mărite salariile profesorilor, ale medicilor, doar anul trecut s-ar fi putut construi 800 de şcoli şi am fi putut pune la punct infrastructura şcolară.”

Ce verificăm?

Mărirea salariilor profesorilor sau ale medicilor este în mod evident posibilă, indiferent de cuantum, așa că vom verifica dacă din suma menționată s-ar fi putut dubla alocațiile elevilor și câte școli s-ar fi putut construi.

Verificare

Raportul privind alocațiile pentru copii pe luna ianuarie 2015 al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice menționează un număr de 3.728.710 de beneficiari plătiți ai acestor alocații. Cuantumul alocației fiind de 42 lei, dublarea acesteia ar costa 156.605.820 lei, sau aproximativ 35.431.000 euro.

Pentru cea de-a doua verificare, am luat în considerare Hotărârea 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost privind obiective de investiții finanțate din fonduri publice. Conform acesteia, în ceea ce privește costul standard pentru o școală cu 8 săli de clasă, cheltuielile pentru investiția de bază (exclusiv TVA) sunt estimate la 402.985 euro. Această sumă nu cuprinde însă cheltuielile pentru obținerea și amenajarea terenului, asigurarea utilităților necesare obiectivului, proiectare și asistență tehnică, alte cheltuieli, probe tehnologice și teste și predarea la beneficiar. De asemenea nu sunt cuprinse unele cheltuieli pentru care există însă niveluri maximale, exprimate în procente:

  1. a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
    b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
    c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
    d) organizare de şantier: 2,5%;
    e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.

Aşadar, presupunând că vorbim doar de o investiţie minimală (8 săli de clasă, fără costuri suplimentare precum terenul sau utilităţile necesare), ajungem la un cost standard (care poate varia în funcţie de climă sau teren) de 475.522,3 euro/ şcoală. 800 de astfel de şcoli ar ajunge la un mimim de 380.417.840 euro.

Concluzie

Afirmația Ralucăi Turcan este adevărată. Toate cele enumerate de către ea ar fi putut fi realizate din suma de 400 milioane euro. Trebuie însă precizat că prejudiciul estimat de DNA nu este legat numai de infracțiunile de dare/luare de mită (șpăgi), ci și de alte fapte de corupție sau conexe corupţiei.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.