În 3 septembrie, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a anunțat că ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, este responsabil să găsească formula potrivită pentru creșterea pensiilor cu 16%. Despre obținerea resurselor financiare, a spus că ministrul Câciu se împrumută la dobânzi mai mari decât Florin Cîțu, care se împrumuta cu maxim 4%:
“Domnul Câciu negociază mai prost decât domnul Cîţu, care se împrumuta cu 2-3-4 la sută. În momentul ăsta, România se împrumută cu 8,75 la sută, fiind cel mai mare procent de împrumut din Europa”.
Cu cât se împrumută România sub Câciu, față de Cîțu și cum stăm în prezent, comparativ cu restul statelor europene.
Conform datelor furnizate de Banca Centrală Europeană (ECB), România s-a împrumutat cu dobândă de 8,14% în august 2022, o scădere destul de mare, față de rata de 9,26% în iulie 2022 și 8,74% în iunie 2022. România întrece cu aproape 7 procente ratele țărilor din zona euro și este, la rândul ei, întrecută doar marginal de Ungaria, care, în august 2022, s-a împrumutat cu 8,19%.
Florin Cîțu a ocupat funcția de ministru al Finanțelor de două ori, între noiembrie 2019 și decembrie 2020 și între iulie și august 2021. În aceste perioade, maximul ratei dobânzii la împrumut pe termen lung a fost de 4,83%, în aprilie 2020, iar minimul, de 2,94%, în decembrie 2020, conform datelor furnizate de Banca Centrală Europeană.
Ca atare, rata României aproape s-a dublat în această perioadă – dar nu este o situație singulară. Se poate observa, din datele ECB, că toate statele se confruntă cu creșteri ale ratei dobânzii, în ultimul an:
Pentru prima oară, din august 2021, România nu a mai deținut recordul european pentru cea mai mare dobândă. În august 2022, țara noastră a fost întrecută de Ungaria.
Creșterea dobânzilor la împrumut este totuși pe un trend ascendent pentru toate țările europene, cel mai evident în statele care se află la granița Ucrainei. Ciprian Dascălu, economist șef al BCR, susține că proximitatea de zona de conflict a exacerbat această mișcare de majorare puternică a costurilor de împrumut în Europa Centrală și de Est:
„Țările care au intrat în această succesiune de crize (Covid și geopolitică), cu deficite gemene nesustenabile și implicit nevoi de finanțare relativ mai mari, sunt mai afectate de turbulențele de pe piețele globale”, a explicat Dascălu, pentru Economedia.
Cu toate acestea, România rămâne țara cu cele mai mari costuri de împrumut pe termen lung din regiune, deși diferențele între state s-au mai diminuat. „Sunt mai sus [costurile], dar au fost mereu mai sus… relativ la spread-ul istoric sunt chiar destul de strânse versus cele din regiune”, spune economistul.
Totuși, una dintre explicații poate fi că băncile își adaptează rata dobânzii de împrumut în conformitate cu anticiparea creșterii dobânzilor de către băncile centrale europene, ca răspuns împotriva inflației, explică Dascălu.
Afirmația este parțial adevărată.
România se împrumută la dobânzi mai mari sub Câciu decât sub Cîțu și deține recordul pentru cele mai înalte dobânzi din Europa. Afirmația nu ia însă în considerare contextul geopolitic în care se află regiunea, care reprezintă un risc pentru investitori și duce implicit la creșterea dobânzilor, pentru toate statele aflate în apropierea conflictului din Ucraina. În plus, diferența dintre România și alte state din regiune este în scădere, fapt ce dovedește impactul invaziei asupra încrederii investitorilor.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.