Robert Cazanciuc (PSD)
„PSD și-a îndeplinit într-o proporție de 80% programul de guvernare. A reușit în 3 ani de mandat să aducă o creștere a puterii de cumpărare a românilor indiferent de categoria socială cu cel puțin 30%.”
Trunchiat
Barometru Factual
Politica
Data verificării: 26.01.2021
www.factual.ro
Sursa afirmației: Digi 24 (min 4:20)

Context

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a declarat pe 18 ianuarie 2021:

„PSD și-a îndeplinit într-o proporție de 80% programul de guvernare. A reușit în 3 ani de mandat să aducă o creștere a puterii de cumpărare a românilor indiferent de categoria socială cu cel puțin 30%.”

Ce verificăm?

Cât la sută din promisiunile din programul de guvernare PSD au fost îndeplinite și dacă puterea de cumpărare a românilor a crescut cu 30% în cei 3 ani de guvernare PSD.

Verificare

Conform guvernometrului Factual, 21,41% din promisiunile din programul de guvernare PSD au fost îndeplinite, iar 16,86% au fost îndeplinite doar parțial.

Datele Eurostat arată că, în 2016, înainte de guvernarea PSD-ALDE,  puterea de cumpărare ajustată la PIB/locuitor era de 16.800 unități. La finalul anului 2019, acest indicator a ajuns la valoarea de 21.700 unități, crescând cu 29,16%.

Concluzie

Afirmațiile senatorului PSD sunt trunchiate. Puterea de cumpărare a crescut cu aproape 30%, dar promisiunile din programul de guvernare au fost realizate într-un procent mult mai mic decât cel menționat de Robert Cazanciuc. 

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.