Ce verificăm?

Ce prevede proiectul legislativ și dacă acesta oferă pârghii legale pentru instituționalizarea copiilor aflați în familii.

Verificare

Proiectul legislativ privitor la organizarea activităților de prevenire a separării copilului de familie vine exact în sprijinul familiilor defavorizate, ai căror membri ar putea primi asistență socială pentru ca minorii din cadrul familiilor cu risc social să nu fie instituționalizați. În cuprinsul acestui proiect legislativ nu există nicio singură prevedere potrivit căreia serviciile de asistență socială sau de protecție a copilului să primească prerogative prin care să poată lua copiii din cadrul familiilor.

Dispozițiile generale ale proiectului de lege militează pentru „menținerea în familie a copilului expus riscului de separare și integrarea lui în comunitate (vezi art.2, lit. c)” și enumeră situațiile în care statul poate interveni pentru a preveni instituționalizarea minorilor (vezi art. 4). 

Proiectul legislativ reglementează modalitatea în care serviciile sociale pot sprijini familiile aflate în situații de risc, iar acestea sunt enumerate la articolul 5 al acestui proiect. Sunt enumerate cazurile de sărăcie extremă, cele în care membrii familiei nu au acte de stare civilă etc. În toate aceste situații, serviciul public de asistență socială are obligația să sprijine familiile care trăiesc în condiții grele, prin acoperirea nevoilor de bază (fizice, afective, intelectuale, sociale etc.). 

Proiectul mai stipulează că „Planul de servicii” este aprobat printr-o dispoziție a primarului localității unde domiciliază familia ai cărei membri sunt vizați de acest proiect legislativ. 

Ce prevede planul de servicii:

• Informare, consiliere și acompaniere în domeniul sănătății, educației, ocupării forței de muncă, locuirii și protecției sociale;
• Dezvoltarea abilităților parentale;
• Facilitarea accesului acestora la beneficiile de asistență socială și serviciile existente;
• Referirea către servicii sociale, de educație, sănătate și de ocupare a forței de muncă.

În cuprinsul acestui proiect de lege nu este făcută nicio referire, directă sau indirectă, despre vreo entitate publică sau privată de asistență socială care să fie împuternicită să ia copiii din cadrul unei familii aflate în situațiile de risc enumerate, pentru a-i instituționaliza. Din contră, legea permite asistenților sociali să vină în ajutorul membrilor familiei, pentru ca aceștia să rămână împreună (cu alte cuvinte, să prevină abandonul).

Potrivit unor date publice ale Ministerului Muncii, dacă în anul 2000 existau 57.181 de copii instituționalizați, numărul lor a scăzut în fiecare an, ajungându-se, în 2022, la 12.601 copii aflați în servicii de tip rezidențial publice și private.

*Sursă: https://mmuncii.ro/

Potrivit acestor informații, reducerea intrării copiilor în sistemul de protecţie specială nu ar fi fost posibilă fără dezvoltarea serviciilor de prevenire a separării copiilor de părinţi (centre de zi, centre de recuperare, centre de consiliere etc.). 

Abuzurile asupra copiilor, o problemă majoră

Statul român încă nu este la nivelul european de abordare, în ceea ce privește protecția copiilor aflați în situații de risc. Dacă multe state europene consideră inclusiv sărăcia extremă sau neglijarea drept forme de abuz împotriva copiilor, în România, acestea sunt de multe ori tratate cu superficialitate.

Cea mai recentă statistică a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (septembrie 2022) arată că, dintr-un total de 12.761 de reclamații de abuz asupra copiilor, aproape 60% au fost închise (8.162 de cazuri). Cele mai multe cazuri de abuz reclamate au fost tocmai cele de neglijare (8.312), urmate de cele de abuz emoțional (1.552), abuz fizic (1.414) și sexual (1.143).

Din numărul total de copii considerați abuzați, 2.421 au fost dați în plasament. Tot datele citate anterior arată că majoritatea cazurilor de abuz asupra copiilor (11.201) au avut loc în cadrul familiilor.

La începutul anului 2022 a fost lansat serviciul Telefonul copilului – 119, unde pot fi reclamate cazurile de abuz asupra minorilor. Datele preliminare arată că, în primele 3 luni de la lansarea acestui serviciu, au fost primite 39.656 de apeluri. Peste 50% dintre situațiile de abuz, neglijare sau exploatare semnalate s-au petrecut în familie, 4,1% în sistemul de protecție a copilului, 2,5% în spitale și 17,7 în alte contexte, precum: în spațiul public, la școală, în mijloacele de transport etc.

Potrivit unui studiu comparativ care vizează cinci țări europene ((Finlanda, Germania, Italia, Lituania și Spania), tendința europeană este de a dezinstituționaliza sistemul prin care au loc intervențiile sociale în viața copiilor aflați în familiile cu risc.

În Finlanda a fost introdusă o lege similară în anul 2012. Procentul opțiunilor de asistență socială bazată pe familie este de 62%, față de cel de tip instituționalizat, care este de 38%.

În Germania, rata de utilizare pentru asistența rezidențială versus asistența maternală este  de 55%, față de 45%. Peste 95% din programele de îngrijire rezidențială sunt derulate de organizații non-publice. Îngrijirea rezidențială este ghidată de concepte pedagogice, mai degrabă decât terapeutice.

În Italia există o astfel de lege încă din 2001, care a dus la închiderea centrelor mari  de creștere a copiilor instituționalizați, în favoarea înființării de mici „comunități de îngrijire” rezidențiale, în stil familial. În 2016, existau peste 3.800 de astfel de comunități, în cadrul cărora erau îngrijiți copiii și tinerii. Serviciile pentru părinți sau familii sunt recomandate în ghidurile actuale, dar adesea nu sunt implementate suficient.

În Lituania, serviciile de protecție a copilului au început să fie dezinstituționalizate începând cu anii 2000. Rata de îngrijire în afara domiciliului a scăzut la 3,1 la mia de copii. Lituania are 93 de programe de îngrijire rezidențială, cuprinzând o combinație de agenții de îngrijire rezidențială de stat, municipale și non-publice.

În Spania, la nivelul anului 2018 au fost raportați 40.828 de copii și tineri care erau în îngrijire în afara familiei. Din cele 1.104 programe de îngrijire rezidențială din Spania, 60% sunt case care găzduiesc în general șase până la zece copii fiecare. 

Potrivit datelor de la nivelul Uniunii Europene, în România sunt cei mai mulți copii expuși riscurilor sărăciei și a excluziunii sociale: în 2020, s-a înregistrat o rată de 41,5%, România fiind urmată de Bulgaria (36,2%), Spania (31,8%) și Grecia (31,5%). La polul opus, cele mai scăzute rate s-au înregistrat în Slovenia (12,1%) și Cehia (12,9%), care au avut rate mai reduse față de țări ca Danemarca (13,5%) sau Finlanda (14,5%).

*Sursa Eurostat

Concluzie

Chiar dacă proiectul legislativ este perfectibil, acesta nu conține elemente care să favorizeze instituționalizarea copiilor aflați în sânul familiilor. Dimpotrivă, proiectul urmărește tocmai prevenirea abandonului, în familiile cu risc și protejarea copiilor aflați în situații limită. România este în continuare țara europeană unde copiii sunt cei mai expuși situațiilor de abuz.