Traian Băsescu (PMP)
„Este un abuz formarea comisiei parlamentare pentru anchetarea achiziţiei de teren a familiei mele”
Fals
Barometru Factual
Politica
Data verificării: 09.07.2014
www.factual.ro

Context

Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a achiziţionat la începutul lunii septembrie din 2013 un teren agricol de circa 290 hectare în comuna Nana din judeţul Călăraşi. Terenul a fost plătit, în mare parte, dintr-un credit ipotecar în valoare de 1,03 milioane euro obţinut de la CEC Bank, deţinută de stat. Parlamentul a înfiinţat în decembrie o comisie pentru a verifica obţinerea creditului de către Ioana Băsescu şi modul în care a fost făcută achiziţia.

Ce verificăm?

Traian Băsescu afirma în 15 aprilie 2014 următoarele: „consider că este un abuz formarea comisiei parlamentare pentru anchetarea achiziţiei de teren a familiei mele” (sursa). Verificăm așadar condiţiile în care poate fi înfiinţată o comisie de anchetă a Parlamentului și definiția abuzului pentru a stabili dacă afirmația lui Traian Băsescu e corectă sau nu.

Verificare

Constituția stabileşte dispoziţiile generale în baza cărora funcţionează Parlamentul, ca întreg, şi cele două Camere din alcătuirea sa, separat. Conform art. 64, alin. 1,

„organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu.”

Alineatul 4 al aceluiaşi articol stabileşte că

„fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale”, iar „Camerele îşi pot constitui comisii comune”.

Constituţia ne trimite, aşadar, la regulamentul propriu al celor două camere din Parlament, anume „Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului”, deoarece în Comisia „Călăraşi” sunt atât deputaţi, cât şi senatori. Art. 8, alin. 1 al Regulamentului menționează că:

„la nivelul Parlamentului se pot constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte normative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri precizate în hotărârile de constituire a respectivelor comisii.”

Art. 9, alin. 2 lămureşte care sunt restricţiile impuse activităţii unei asemenea comisii:

„comisiile de anchetă parlamentară nu pot avea ca obiect activitatea unor instituţii sau persoane care fac parte din puterea judecătorească.”

Aşadar, Parlamentul stabileşte o singură restricţie pentru comisiile sale – acestea nu pot ancheta instituţii sau persoane din puterea judecătorească.

Ca să stabilim şi înţelesul cuvântului „abuz” folosit de Traian Băsescu verificăm sensul acestuia în Dicționarul Explicativ al Limbii Române:

  1. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.
  2. abuz de putere = delict săvârşit de cineva prin depăşirea atribuțiilor sale.

Concluzie

Afirmația lui Traian Băsescu este neadevărată. Din punct de vedere al Regulamentului, comisia a fost constituită legal, iar Parlamentul nu și-a depășit atribuțiile. Majoritatea parlamentară poate hotărî să ancheteze orice doreşte, fără să-şi depăşească atribuţiile, câtă vreme nu e implicată o persoană sau o instituţie din puterea judecătorească. În cazul de față comisia analiza activitatea unei persoane private, Ioana Băsescu.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.