Marcel Ciolacu a fost prezent la Conferința județeană PSD Tulcea în data de 10 februarie, unde a adus cuvinte de laudă ministrului Adrian Câciu privind stadiul absorbției fondurilor europene din „ultimul exercițiu financiar european”:
„Ultimul exercițiu financiar european a fost închis cu absorbție de 54%. Adrian (n.r. – Adrian Câciu, ministrul Fondurilor Europene) a închis ultimul exercițiu financiar (…) cu 94%. Este pentru prima oară. Iar cu sumele transmise la Comisie neîncasate și pe care o să le încasăm într-o lună, două, o să avem cel puțin 100%, pentru că anumite state nu o să încaseze și nu o să deconteze toți banii”
Președintele PSD a abordat din nou subiectul absorbției de fonduri europene pe 20 februarie, în cadrul evenimentului „Living Better with Europe” (min. 27:53). De această dată, Ciolacu a susținut că stadiul este de 96% și că România ar ocupa al doilea loc între țările din UE din perspectiva absorbției:
„Suntem al doilea stat european la absorbția fostului exercițiu financiar. Am avut o absorbție de 96%. Vreau să vă amintesc că ultima absorbție a unui guvern al României pe un exercițiu financiar a fost de 54%. Acest lucru, eu nu cred prea mult în coincidențe, s-a întâmplat tot când a fost un prim ministru social democrat.”
Absorbția fondurilor europene în cadrul financiar multianual 2014-2020 și cifrele privind cadrul financiar multianual 2007-2013.
De la aderare și până în prezent, România a primit fonduri din partea Uniunii Europene prin intermediul unui instrument numit cadru financiar multianual (CFM), ce are o durată de cel puțin cinci ani.
CFM-urile sunt mecanisme menite să asigure previzibilitatea cheltuielilor UE, iar România a primit fonduri europene până acum prin CFM 2007-2013, CFM 2014-2020 şi CFM 2021-2027.
Exercițiu financiar european încheiat recent la care face referire președintele PSD este CFM 2014-2020, ale cărui fonduri puteau fi cheltuite până la finalul anului 2023.
Datele privind stadiul absorbției în cadrul acestui CFM le găsim pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, unde fondurile UE sunt împărțite în câteva categorii mai mari:
– FESI – Fondurile Europene Structurale și de Investiții,
– FEAD – Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (prin POAD – Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020)
– și FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), dar și Politica de Coeziune, care a fost finanțată din FESI.
Cele mai recente date privind stadiul absorbției fondurilor europene au fost publicate la începutul lunii februarie 2024.
Ratele de absorbție, în funcție de tipul de fonduri, sunt următoarele:
– FESI (care reprezintă cele mai multe fonduri): absorbție de 89,98%,
– FEAD: absorbție de 92,70%.
– FESI + FEAD: absorbție de 90%.
– FEGA: absorbție de 87,90%.
Pentru a afla câți bani au fost absorbiți în total, trebuie să luăm împreună toate tipurile de fonduri. Avem o alocare totală de 52,961 mld. euro și o sumă totală primită de la Comisia Europeană de 47,308 mld. euro. Astfel, rata de absorbție este de 89%.
Din aceste date observăm că în ultimul exercițiu financiar nu s-a înregistrat o absorbție nici de 54% și nici de 94%, cum a precizat Marcel Ciolacu în prima declarație. Însă, strict pentru Politica de Coeziune (care este trecută separat, dar este finanțată tot în cadrul FESI), procentajul este apropiat de 94%.
Am verificat în același timp și care a fost evoluția fluxurilor financiare dintre România și Uniunea Europeană, situația la 31 ianuarie 2024 fiind publicată într-un document pe site-ul Ministerului Finanțelor. Conform acestor date, sumele de la UE din CFM 2014-2020 au fost de 52,692 miliarde de euro, însă la execuția efectivă de la 31 ianuarie 2024 a fost în valoare de 48,276 miliarde de euro.
Așadar, datele arată o absorbție de 91,62%, dar este important de precizat că raportarea făcută de Ministerului Finanțelor include si alte fonduri europene care nu fac parte din CFM, dar sunt aferente perioadei de programare respective, cum se menționează și în documentul citat.
În ceea ce privește CFM 2007-2013, datele Ministerului Finanțelor arată o absorbție de 91,13%, iar pentru CFM 2021-2027 absorbția ar fi de 4,15% (cu tot cu fondurile care nu fac parte din CFM-uri, dar sunt aferente perioadelor respective).
În a doua parte a declarație, președintele PSD spune că absorbția a ajuns la 96% (deși în urmă cu câteva zile declara că era 94%).
Considerăm că acesta face referire, de fapt, la fondurile absorbite prin Politica de Coeziune (2014-2020), nu la absorbția totală, așa cum lasă să se înțeleagă.
Datele furnizate pe portalul Comisiei Europene „Cohesion Open Data Platform” diferă de cele publicate de Ministerul Investițiilor și arată că rata de absorbție pe Politica de Coeziune a României este de 96%.
Cu toate acestea, țara noastră nu se află pe al doilea loc din UE cum susține Marcel Ciolacu, ci pe locul 10.
De asemenea, pe același portal vedem că în 2024 (până la data de 21 februarie) totalul plăților efectuate de UE către România în cadrul Fondurilor Europene Structurale și de Investiții însumează 92% din alocare.
Ratele de absorbție FESI cu care au fost încheiați anii anteriori (în CFM 2014-2020) sunt următoarele:
*am precizat ce premieri erau în funcție când s-a încheiat anul
Se observă așadar o accelerare a absorbției în ultimii ani, un lucru însă normal, având în vedere că multe proiecte s-au finalizat și au intrat în plată (în prima partea a exercițiului financiar, abia începea faza de implementare).
În privința programului anterior – cadrul financiar multianual 2007-2013 (care a fost închis în martie 2017), regăsim date pe platforma Comisiei Europene..
Un raport al Parlamentului European despre modul în care s-a încheiat programul arată că România se numără între țările membre care au absorbit fonduri foarte târziu, alături de Bulgaria, Italia, Slovacia și Cehia.
„Au început de la niveluri scăzute (57% în Slovacia) sau foarte scăzute (37% în România) în 2013, dar au atins o absorbție bună până în 2016 (89-95%), în principal datorită performanței accelerate în 2014 și 2015”, arată sursa citată.
Nici la aceste date nu putea face referire ministrul când a spus că „ultimul” exercițiu financiar european s-a încheiat cu „54%”.
Cu toate acestea, progresul menționat în raportul UE a fost înregistrat în perioada 2014-2016, când premieri erau Victor Ponta din partea PSD (până în noiembrie 2015) și Dacian Cioloș, neafiliat politic (noiembrie 2015 – ianuarie 2017).
Statisticile europene arată că până la finalul exercițiului s-a înregistrat o absorbție de 89%, sume din Fondul de Coeziune, Fondul de Dezvoltare Regională și Fondul European Social.
Planificare inițială: 19,213,036,711 euro
Plăți UE către România: 17,121,961,783 euro
Absorbție: 89,12%
Dacă luăm în calcul și banii din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, absorbția este de 88,71%.
Declarația lui Marcel Ciolacu este trunchiată. Premierul încurcă cifrele și prezintă date fără context. Ultimul exercițiu financiar european, adică CFM 2014-2020, nu s-a încheiat cu o absorbție a fondurilor UE de 94% sau 96% și nici cu una de 54%. Dacă vorbim de o absorbție totală a fondurilor europene în ultimul exercițiu financiar, rata este în jur de 90%.
În schimb, rata de absorbție doar pe Politica de Coeziune din cadrul acestui mecanism financiar este de 96% conform statisticilor europene, dar România nu se află pe al doilea loc în clasamentul UE.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.