Ce verificăm?

Cât durează în Madrid și Paris elaborarea și aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal.

Verificare

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) este un document care cuprinde reglementări specifice detaliate pentru o zonă urbană studiată, care urmează să treacă printr-un proces de dezvoltare. PUZ-ul este necesar atât pentru zonele care urmează să fie reabilitate, cât și pentru suprafețele pe care urmează să se construiască ceva de la zero. 

De asemenea, PUZ-ul este format din părți scrise, care la rândul lor cuprind un memoriu general și regulamentul local de urbanism, și părți desenate cu zona studiată. 

Conform legii, în memoriul general sunt cuprinse descrierea situației existente, concluziile studiilor de fundamentare privind disfuncționalitățile rezultate din analiza critică a situației existente și soluțiile propuse pentru eliminarea sau diminuarea acestor probleme. 

Elaborarea unui PUZ are mai multe etape de lucru: etapa pregătitoare în care se anunță intenția dezvoltării unui PUZ și informarea populației, urmată de elaborarea propunerii inițiale, obținerea de avize și acorduri, definitivarea propunerii urbanistice după ce au avut loc și consultări cu cetățenii și, în cele din urmă, aprobarea PUZ în Consiliul Local. 

Având în vedere că fiecare etapă are nevoie de o lună sau două, în general, pentru a fi realizată, durată de elaborare și aprobare a unui PUZ se încadrează, în general, între jumătate de an și un an.

Planificare urbană în Spania

În Spania există două instrumente care pot fi folosite pentru urbanizarea unor zone dintr-o municipalitate: planul parțial și planul special. 

Planuri parțiale

Conform legislației (aici, Capitolul V), planurile parțiale au scopurile următoare: să aplice Planul General prin planificarea detaliată și completă a unei zone din sfera sa teritorială pe un teren clasificat ca „programat pentru urbanizare”, dar și să dezvolte programe de acțiune urbană pe terenul care nu a fost clasificat astfel.

Așadar, planul parțial reprezintă un instrument care se concentrează pe un teritoriu bine delimitat sau pe un sector care este „rural” la bază, dar care urmează să treacă printr-un proces de urbanizare. Pentru a putea aplica planurile parțiale, trebuie să existe un Plan Urbanistic General aprobat în prealabil. 

Planul parțial trebuie să cuprindă următoarele documente: un memoriu care justifică ordinea și caracteristicile lucrărilor, planuri de informare, planuri de proiect, ordonanțe de reglementare, planul de etape și studiul economic financiar, iar durata acestuia, de la inițiere până la aprobare, poate să difere în funcție de timpul în care se realizează fiecare etapă. 

Pentru a afla cât timp se alocă întregului procesului de realizare a acestor planuri, am consultat site-ul Primăriei Madrid. 

Aici am găsit informații și documente privind mai multe planuri parțiale, inclusiv data la care au fost inițiate și data la care au fost aprobate. Din aceste informații, observăm că în general elaborarea și aprobarea planurilor parțiale au durat un an (aici, aici și aici), doi ani (aici, aici și aici) sau au fost realizate chiar în decursul aceluiași an (aici).

Spre exemplu, Planul Parțial de Reformă Interioară pentru reamenajarea „substației Mazarredo” din Madrid a fost înregistrat în 2020 la Primărie și aprobat abia în toamna anului 2022. Acesta reprezintă proiectul de urbanizare a unei zone din oraș, prin care o substație electrică urmează să fie transformată într-un spațiu verde. 

Planuri speciale

Planul special este și el un instrument de planificare urbană, dar acesta poate să fie elaborat și fără ca Planul Urbanistic General să fie aprobat înainte. Diferența principală dintre planul parțial și planul special o reprezintă faptul că, în timp ce planul parțial amenajează un teritoriu în mod general, planul special îndeplinește un obiectiv specific. 

Legislația spaniolă (la Capitolul IX, aici) stabilește situațiile în care sunt necesare planurile speciale: 

–  În elaborarea prevederilor cuprinse în Planurile Generale de Coordonare Teritorială, 

– În dezvoltarea prevederilor cuprinse în Planurile Generale de Amenajare Municipală și a Standardelor de Amenajare Complementare și Subsidiare

– În lipsa Master Planului sau Planului General de Coordonare Teritorială, sau atunci când acestea nu conțin prevederile detaliate adecvate.

Iar scopurile planurilor speciale pot fi: dezvoltarea infrastructurii de bază privind comunicațiile terestre, maritime și aeriene, alimentarea cu apă, canalizare și alimentare cu energie și alte infrastructuri similare, protecția peisajului și a mediilor urbane, rurale și naturale pentru conservarea și îmbunătățirea acestora, renovare interioară pe teren intravilan, organizarea de incinte și ansambluri arhitecturale, istorice și artistice, îmbunătățirea mediului urban, rural și natural sau orice alte scopuri similare.

În acest caz, observăm din documentele publicate pe site-ul Primăriei că procesul de elaborare și adoptare a planurilor speciale durează mai mult timp. Unele planuri speciale au fost finalizate într-un an (vezi aici sau aici) sau doi ani (vezi aici sau aici), dar există și situații în care au fost necesari circa trei ani (aici sau aici) sau chiar patru ani (aici, aici sau aici). 

Unul dintre planurile speciale ale căror procese a durat patru ani este Planul Special „Roger de Flor”,  înregistrat la Primărie din anul 2019 și aprobat pe 7 februarie 2023. 

Scopul Planului Special a fost de a acorda o clasificare urbanistică spațiilor libere dintr-o zonă din Madrid (care a fost ignorată) în funcție de statutul lor de proprietate (publică sau privată) și de folosință (generală sau privată). Planul vizează acțiuni de urbanizare în zonă care au ca scop în principal naturalizarea spațiului și îmbunătățirea calității mediului înconjurător, pentru realizarea unor spații mai atractive pentru conviețuirea locuitorilor, pentru recreere și promovarea mobilității pietonilor.

Planificare urbană în Franța

În Franța, situația este mai diferită și nu există un plan anume care să coincidă cu Planul Urbanistic Zonal din România. În orașe, cel mai important document din acest punct de vedere este Planul Urbanistic Local (PLU), care ar fi echivalentul Planului Urbanistic General (PUG) de la noi din țară. 

Consiliul de la Paris a decis revizuirea Planului Urbanistic Local în decembrie 2020, iar în noiembrie 2021 s-au dezbătut orientările generale ale Proiectului de Amenajare și Dezvoltare Durabilă (PADD), care reprezintă un instrument important de planificare urbană, inclus în planul general. În cei doi ani au fost realizate studii și consultări pentru realizarea noului plan urbanistic local „bioclimatic”. 

Noul proiect PLU a trecut și printr-un proces de consultare cu publicul în 2020 și din nou la începutul anului 2022. Ultima etapă majoră a dezvoltării PLU-ului a început în a doua jumătate a anului 2022, odată cu elaborarea unor ghiduri de dezvoltare și programare și odată cu crearea regulamentului. 

Pe 5 iulie 2023, proiectul noului PLU a primit o aprobare inițială. O revizuire publică a proiectului avut loc iar în perioada 7 ianuarie – 29 februarie 2024, iar potrivit Primăriei Parisului documentul va fi supus votului Consiliului Local la sfârșitul anului 2024 pentru aprobare. Acesta urmează să intre în vigoare la începutul anului 2025. 

Dacă se respectă acest calendar, vedem că elaborarea celui mai important și mare plan urbanistic din Paris durează circa patru ani. 

Proiectul de Amenajare și Dezvoltare Durabilă

Când vine vorba despre dezvoltarea unui teritoriu sau a unei zone, există diverse instrumente care sunt folosite în funcție de necesitate. 

Unul dintre acestea este Proiectul de Amenajare și Dezvoltare Durabilă (PADD) pe care l-am menționat mai sus și care, conform Codului de urbanism din Franța, stabilește obiectivele politicilor publice de urbanism, locuințe, transport și călătorii, structurarea facilităților publice, dezvoltarea economică, turistică și culturală, protecția și punerea în valoare a zonelor naturale, agricole și forestiere, dezvoltarea energiilor regenerabile, etc. 

Acest proiect poate prevedea deschiderea spre urbanizare a unor zone naturale, agricole sau forestiere, în anumite condiții.

În cadrul PADD se prezintă zonele pe care urmează să se construiască sau să se realizeze un obiectiv din Planul Urbanistic Local. Astfel, cele două (PADD și PLU) se elaborează concomitent.

Schema de coerență teritorială

Un alt plan important este Schema de coerență teritorială (SCoT) care reprezintă instrumentul de proiectare și implementare a planificării strategice intermunicipale, la scara unei suprafețe mari de locuit sau a unei zone urbane, în cadrul unui Proiect de Dezvoltare Strategică (PAS).

SCoT este menit să servească drept cadru de referință pentru diferite politici sectoriale, în special cele axate pe probleme de organizare a spațiului și urbanism, locuințe, mobilitate, dezvoltare comercială, mediu, ori cele de biodiversitate, energie și climă. La scara intermunicipală locală, acest plan asigură consistența documentelor sectoriale intermunicipale (PLH, PDU), a Planurilor Locale de Urbanism Intermunicipal (PLUi) sau a Planurilor Urbanistice Locale (PLU) și a hărților municipale, care trebuie să fie toate compatibile cu orientările SCoT.

Schema de coerență teritorială are o viziune pe termen lung, iar potrivit Ministerulului Tranziției Ecologice și Coeziunii Teritoriale, inițiativa aparține aleșilor din structurile intermunicipale competente, iar durata dezvoltării SCoT variază în general între 3 și 5 ani. 

Zone de Dezvoltare Concentrată 

De asemenea, în Paris se utilizează și procedura Zonei de Dezvoltare Concertată (ZAC) pentru a dezvolta anumite cartiere pariziene. Aceasta oferă autorităților publice un cadru juridic, financiar și tehnic adaptat pentru derularea unui program de dezvoltare, într-un perimetru bine delimitat. 

Zonele de dezvoltare concertată (ZAC) sunt zone în care o colectivitate publică sau o instituție publică cu competență decide să intervină pentru a amenaja un teren, în special terenuri pe care această comunitate sau instituție le-a dobândit sau le va dobândi, în vederea transferării sau concederii lor ulterioare (către utilizatori publici sau privați). Aceste zone pot corespunde unei singure locații sau mai multor locații distincte teritorial (ZAC multi-site).

Crearea ZAC se poate face ca parte a dezvoltării sau evoluției planului urbanistic local (PLU sau PLUi), sau ca parte a unei proceduri separate.

Înainte de crearea unei ZAC, în primul rând trebuie efectuată consultarea cu locuitorii din zonă și persoanele care ar putea fi impactate de programul de dezvoltare. Apoi urmează o evaluare și elaborarea proiectului ZAC, dar și un studiu de impact care să fie pus la dispoziția publicului. După acești pași, ZAC se creează prin votul în Consiliul Municipal. Ce se aprobă de fapt este perimetrul care urmează să fie modificat și programul de dezvoltare. 

Implementarea operațională a ZAC necesită și aprobarea dosarului de execuție și a programului de „echipare publică” al ZAC, care cuprind în special programul de construcție, echipamentul, precum și modalitățile provizorii de finanțare a proiectului.

Acumularea de studii de impact poate duce la creșterea termenelor de creare a ZAC-urilor la douăzeci și cinci de luni, în cel mai bun caz, și între trei și cinci ani, în practică, potrivit Ministerul Locuinței și Egalității Teritoriale. Cu toate acestea, în realitate depinde de complexitatea proiectului. 

Spre exemplu, pe site-ul Primăriei Paris regăsim o listă cu ZAC-urile care sunt în vigoare, iar printre acestea se numără ZAC Bercy-Charenton, prin intermediul căruia un cartier întreg se transformă. 

Conform site-ului dedicat acestui proiect, calendarul provizoriu arată că din noiembrie 2018 și până în mai 2019 s-a efectuat consultarea privind crearea ZAC, iar din 2018 și până în 2027 se efectuează studii de proiectare ale echipei de arhitecți, urbaniști și peisagiști, se realizează demersurile administrative și de reglementare necesare, urmând ca abia între 2027 și 2028 să se desfășoare lucrări de demolare pentru implementarea primei faze a operațiunii. 

Astfel, fiind un proiect foarte complex, în nouă ani se creează dosarul ZAC, împreună cu studiile și demersurile administrative necesare pentru pornirea efectivă a lucrărilor. 

Dacă ne uităm, totuși, la proiectele ZAC care au fost finalizate în Paris, vedem că în alte situații durata a fost mult mai mică:

– ZAC Boucicaut: intenția de creare a programului ZAC a fost aprobată în Consiliul din Paris în octombrie 2007, iar dosarul său a fost aprobat în martie 2009

– ZAC Gare de Rungis: intenția de creare a ZAC a fost aprobată în septembrie 2003, dosarul finalizat al ZAC aprobat în anul următor, în iunie 2004

– ZAC Pajol: crearea acestui proiect a fost inițiată în februarie 2004, iar dosarul a fost aprobat la câteva luni distanță, în iunie 2004. 

În curs de realizare mai este și ZAC Porte de Vincennes care a fost inițiat în noiembrie 2013, iar dosarul finalizat a fost aprobat în toamna anului 2015. 

Concluzie

Declarația lui Nicușor Dan este trunchiată. Crearea unui plan urbanistic în Madrid sau Paris care să fie echivalentul unui PUZ din România poate să dureze mai mulți ani, depinzând de complexitatea proiectelor, însă în cele mai multe din cazuri nu este nevoie de 7-9 ani. În Madrid, planurile urbanistice analizate s-au realizat în cel mult patru ani, iar în Paris vedem că doar atunci când se realizează Zonele de Dezvoltare Concentrată durata se poate apropia de un deceniu, deși conform surselor oficiale, în general realizarea dosarelor ZAC se face între trei și cinci ani.