Robert Negoiţă (Primarul Sectorului 3)
„Au trecut 4 ani, nu că nu avem Plan Urbanistic General, nu avem măcar un draft să zicem, domnule, asta e viziunea noastră pentru București”.
Trunchiat
Barometru Factual
Administratie
Data verificării: 30.05.2024
www.factual.ro
Sursa afirmației: PSD / YouTube, min 12.30

Context

În cadrul unor declarații de presă susținute la Biroul Electoral Central pe 28 aprilie, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a susținut că primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, nu a reușit în patru ani să realizeze o schiță sau să dea o viziune unui nou Plan Urbanistic General în București:

„Astăzi, Bucureștiul din punct de vedere urbanistic are o problemă majoră prin faptul că PUG datează din secolul trecut, iar PUZ-urile de sector făcute de fiecare dintre noi la disperare au fost desființate. Localitățile comunele din România sunt mai bine reglementate, urbanistic vorbind, decât Bucureștiul, ceea ce este total anormal. (…) Au trecut patru ani, nu că nu avem Plan Urbanistic General, nu avem măcar un draft să zicem domnule asta e viziunea noastră pentru București”.

Ce verificăm?

Care este situația PUG-ului pentru București.

Verificare

Planul Urbanistic General (PUG) al Bucureștiului a fost aprobat prin Hotărârea nr. 269 din 21 decembrie 2000. Acest plan urbanistic are peste 20 de ani vechime și a expirat de mai bine de un deceniu, având în vedere că perioada de valabilitate era de doar 10 ani. 

Primul pas concret realizat pentru actualizarea Planului Urbanistic General a fost făcut în 2013 (în mandatul lui Sorin Oprescu), când Primăria a organizat o licitație și realizarea acestuia i-a fost atribuită Universității de Arhitectură „Ion Mincu”. Proiectul de revizuire a PUG-ului a fost, însă, blocat ani la rând, din lipsa finanțării.

La începutul anului 2023, Nicușor Dan anunța deblocarea proiectului, iar de atunci se fac demersuri pentru revizuirea PUG, de care se ocupă un consorțiu condus de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, prin Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză și Consulting. 

Vara trecută, în luna iulie, a avut loc și o dezbatere publică în vederea revizuirii PUG-ului, în cadrul căreia s-a pus la dispoziția bucureștenilor și o hartă a cartierelor Capitalei. 

Procesul poate fi urmărit online, pe platforma pug-bucuresti.uauim.ro, unde Primăria a publicat proiectul de revizuire a PUG cu secțiunile: Despre PUG, Etapizare, Oferta tehnică (extrase din studiile de fundamentare a proiectului), Chestionar (întrebări adresate locuitorilor) și Harta cartierelor. 

Până acum, potrivit informațiilor despre stadiul proiectului care sunt publicate pe platformă la data la care a fost publicat acest material, au fost finalizate următoarele: 

  • Elaborare formă sintetizată a Planului Urbanistic General în vigoare 
  • Stadiul actual al dezvoltării urbane – Context Teritorial

În derulare se află următoarele faze/etape: 

  • Stadiul actual al dezvoltării urbane – Situația existentă (în derulare încă din 2023)
  • Elaborare Plan Urbanistic General și Regulamentul Local de Urbanism (a cărui finalizare este estimată în anul 2024)

În ceea ce privește viziunea acestui plan urbanistic, despre care Robert Negoiță vorbește, vedem că aceasta există. Proiectul a fost intitulat „PUG Dinamic”, iar potrivit specialiștilor care îl elaborează, auditul situației existente și implementarea propunerilor vor viza următoarele paliere strategice: 

– Bucureștiul permanent
– Bucureștiul identitar
– Bucureștiul european
– Bucureștiul de afaceri
– Bucureștiul public
– Bucureștiul conectat

Fiecare dintre cele șase paliere sunt explicate separat pe platforma proiectului, fiind menționate operațiunile care se vor realiza, zonele vizate și intervențiile care vor fi prevăzute în varianta finală a PUG-ului. 

La categoria „Oferta tehnică”, putem să consultăm și părți desenate ale proiectului, care vizează situația existentă și viziunea pentru anul 2025: 

  • Sinteza analizei volumetric ambientale + viziunea de dezvoltare arhitectural urbanistică
  • Sinteza analizei de vulnerabilitate urbană 
  • Racordarea orașului la zona periurbană
  • Direcții considerate prioritare pentru dezvoltarea rețelei edilitare 
  • Direcții prioritare de dezvoltare economică și servicii 
  • Obiective de utilitate publică 
  • Măsuri de protecție a mediului și dezvoltare  durabilă

Un exemplu:

 

Proiectul se află, însă, în întârziere cu șase luni față de ce s-a promis inițial, așa cum a recunoscut și primarul Nicușor Dan la finalul lunii martie, în cadrul Conferinței Naționale a Industriei Ospitalității. 

 

Concluzie

Declarația lui Robert Negoiță este trunchiată. Chiar dacă proiectul de revizuire a noului PUG este în întârziere, acesta a fost deblocat anul trecut pentru prima dată după mai bine de un deceniu, iar până în prezent s-a format o viziune și o schiță, care se găsesc pe platforma online destinată acestuia.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.