Tudorel Toader (Fost Ministru al Justiției)
Normal este să-i întrebaţi pe dânşii, pe cei care au făcut afirmaţia, pe cei care au reacţionat la afirmaţie, după cum tot normal şi chiar necesar ar fi ca să-i întrebaţi şi pe cei din puterea judecătorească atunci când fac afirmaţii cu privire la activitatea politicenilor, la activitatea Legislativului, la activitatea Executivului, pentru că în egală măsură, dacă nu chiar mai mult, şi dânşii au o obligaţie de rezervă de a se exprima cu privire la demersuri politice, legislative şi-aşa mai departe.
Fals
Barometru Factual
Politica
Data verificării: 25.06.2018
www.factual.ro
Sursa afirmației: Mediafax

Context

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a făcut următoarea declarație în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționat la comentariile făcute de mai mulți lideri politici cu privire la decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea, pentru instigare la abuz în serviciu:

 

Normal este să-i întrebaţi pe dânşii, pe cei care au făcut afirmaţia, pe cei care au reacţionat la afirmaţie, după cum tot normal şi chiar necesar ar fi ca să-i întrebaţi şi pe cei din puterea judecătorească atunci când fac afirmaţii cu privire la activitatea politicenilor, la activitatea Legislativului, la activitatea Executivului, pentru că în egală măsură, dacă nu chiar mai mult, şi dânşii au o obligaţie de rezervă de a se exprima cu privire la demersuri politice, legislative şi-aşa mai departe.

 

Ce verificăm?

Dacă magistrații au o “obligație de rezervă” de a nu se exprima cu privire la demersuri politice și legislative.

Verificare

Mai întâi verificăm dacă în legislația care reglementează statutul magistraților din România există expresia “obligație de rezervă”.

 

Astfel, în legea 303 din 2004, la capitolul II, apare lista de incompatibilități și interdicții care se aplică magistraților. Nu există expresia folosită de ministrul Justiției.

 

Am extras articolele cu referire la interdicțiile privind exprimarea publică a acestora:


Articolul 5
(2) Judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existenta unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății, cu excepția cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoștința, în scris, colegiului de conducere al instanței sau conducătorului parchetului și s-a considerat că existenta conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparțială a atribuțiilor de serviciu.

Articolul 9
(1) Judecătorii și procurorii nu pot să facă parte din partide sau formațiuni politice și nici să desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic.
(2) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.


Articolul 10
(1) Judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.


Articolul 11
(2) Judecătorii și procurorii pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaționale.

 

În lege există într-adevăr interdicții privind exprimarea publică a convingerilor politice sau față de procese aflate pe rolul instanțelor de judecată, dar magistraților nu li se interzice expres să facă declarații referitoare la demersuri politice sau legislative.

 

Nici în codul deontologic al magistraților nu apare formularea folosită de Tudorel Toader și nici vreo interdicție în a face declarații publice referitoare la actele politice sau legislative.

 

În plus, trebuie avut în vedere că în poziția emisă de magistrații ICCJ se precizează că niciun parlamentar și niciun membru al guvernului nu se poate pronunța asupra unei hotărâri judecătorești:

 

“(…)membrii executivului sau legislativului nu au căderea să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi menţinută sau nu în căile de atac şi nici nu au competenţa legală de a constata că aplicarea legii este sub influenţa arbitrariului, toate aceste competenţe aparţinând instanţelor de control judiciar sau Inspecţiei Judiciare, atunci când există indicii că s-ar fi săvârşit o abatere disciplinară”.

 

Concluzie

Declarația lui Tudorel Toader este falsă – nu există reglementată în lege în mod explicit „obligația de rezervă” a magistraților, iar libertatea lor de exprimare nu este limitată în ceea ce privește „demersuri politice, legislative și-așa mai departe”. De altfel, declarațiile venite din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au vizat oricum un politician anume, ci au fost o reiterare a principiului constituțional potrivit căruia justiția este înfăptuită de instanțe.

 

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.