Vergil Chițac (PNL)
„În Constanța Planul Urbanistic General este expirat din anul 2009.”
Adevărat
Barometru Factual
Electoral
Data verificării: 26.08.2020
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

În 12 august 2020, senatorul PNL Vergil Chițac (candidat la primăria Constanța) a scris pe Facebook:

„În Constanța Planul Urbanistic General este expirat din anul 2009.”

Ce verificăm?

Dacă Planul Urbanistic General al Constanței este expirat din anul 2009.

Verificare

Planul Urbanistic General (PUG) al orașului Constanța fost elaborat în anul 1999 și aprobat prin HCL nr. 653/25.11.1999. Toate hotărârile de consiliu sunt disponibile pe site-ul Primăriei Constanța.  

A fost însă prelungit de mai multe ori, prin:

De asemenea, a fost detaliat cel mai recent prin HCL nr. 386/30.09.2019 și HCL nr. 37/30.01.2020.

Potrivit documentelor, șapte ani mai târziu de la elaborarea PUG din 1999 a fost semnat „contractul de prestări servicii nr. 76649/14.06.2006 care are ca obiect actualizare PUG Municipiul Constanța”, însă actualizarea nu este gata nici până în prezent. În 2016 și 2018 s-au făcut alți pași în această direcție. 

Iar ultima hotărâre în acest sens arată că „prelungirea valabilității Planului urbanistic general al municipiului Constanța și a Regulamentului local de urbanism aferent a fost făcută până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, dar nu mai târziu de 31.12.2023”, deci pe o durată de încă cinci ani, începând cu anul 2018. 

Ce spune legea?

 

Chiar dacă HCL nr. 653/25.11.1999, spre deosebire de următoarele hotărâri de Consiliu Local ce au venit în acest sens, nu precizează o valabilitate a Planului Urbanistic General elaborat în anul 1999, Art. 30 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism arată că: 

„(1) Planul urbanistic general (P.U.G.) se analizează în vederea actualizării la cel mult zece ani. Termenul de valabilitate a Planului urbanistic general se prelungește o singură dată, pe bază de hotărâre a Consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, dar nu mai mult de 10 ani de la data depășirii termenului de valabilitate.”

Iar Art. 46 din Legea nr. 350/2001 subliniază că:

„(1) Planul urbanistic general are caracter director şi de reglementare operationala. Fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general, să îl actualizeze la 5-10 ani şi să îl aprobe, acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare.”

Concluzie

Afirmația lui Vergil Chițac este adevărată. Potrivit legii, Planul Urbanistic General al orașului Constanța nu doar că fost valid între 1999-2009, dar a depășit inclusiv termenul extra de valabilitate de încă zece ani. 

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.