Miniștrii europeni ai Sănătății au avut o întâlnire informală în 16 martie. Observațiile europarlamentarului PSD, preluate ulterior și pe contul oficial al partidului, au fost făcute două săptămâni mai târziu. Astfel, Victor Negrescu a scris pe Facebok în 1 aprilie 2021:
„După ce a crezut că îi păcălește pe ceilalți miniștrii europeni ai sănătății, invocând probleme tehnice deși nu urmărea de fapt ședința, Voiculescu a greșit și tema discuțiilor. Toți ceilalți miniștrii au vorbit pe scurt de Planul European privind Combaterea Cancerului, tema reuniunii, în timp ce Voiculescu a vorbit mult și degeaba despre pandemie, subiect ce era programat pentru a doua zi”.
Care a fost agenda discuțiilor online din 16 martie și dacă ministrul Sănătății din România a respectat planul dezbaterilor.
Întâlnirea informală a miniștrilor europeni de Sănătate a fost anunțată oficial, pe site-ul Consiliului Europei, cu patru zile mai devreme, în 12 martie.
În mod explicit, anunțul face referire la două teme ale discuției, iar agenda oficială a întrunirii menționează aceleași subiecte principale, fără să specifice orele exacte de desfășurare:
Reuniunea informală a avut drept principal scop „dezbaterea provocărilor diferitelor puncte de plecare dintre statele membre în combaterea cancerului”, așa cum apare în comunicatul de presă premergător. Miniștrii urmau să discute despre promovarea standardelor în gestionarea datelor privind îngrijirea cancerului în întreaga UE, date clinice minime care trebuie urmărite, o procedură standard de codificare a UE, transferuri transfrontaliere și alte aspecte care apar în primul plan comun de combatere a cancerului.
Proiectul, lansat la începutul lunii februarie, este considerat un pilon-cheie în modelarea unei politici de sănătate unice în Uniune și va fi finanțat cu 4 miliarde de euro.
În cadrul întâlnirii online din 16 martie, prezidată de ministrul Sănătății din Portugalia (țară care deține președinția CE în 2021), oficialii din fiecare țară ar fi trebuit să facă o prezentare de câteva minute a situației locale și cum poate fi armonizată cu planul UE. Este de menționat că reuniunea nu a presupus luarea de decizii, ci doar un schimb de informații și opinii.
Înregistrarea integrală a întrunirii este disponibilă pe pagina publicației Calea Europeană.
Sesiunea este deschisă de comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides. Reprezentanții guvernelor naționale iau cuvântul la invitația președintelui reuniunii. Vorbesc, pe rând, miniștrii din Slovenia, Franța, Olanda, Cehia, Suedia și Spania.
Fără excepție, toți oficialii vorbesc despre situația programelor naționale de cancer și armonizarea lor cu planul european. României i se dă cuvântul la minutul 29.18, dar în imagine apare doar o femeie care își exprimă scuzele pentru anumite probleme tehnice întâmpinate, fără să le menționeze. Se observă că scaunul rezervat ministrului Vlad Voiculescu este gol.
După aproape un minut de așteptare, președintele întrunirii oferă cuvântul Belgiei, ministrul vorbind tot despre planul de combatere a cancerului. Imediat după luarea cuvântului de către oficialul belgian, în imagine apare și ministrul român.
Imediat după intervenția Belgiei, Vlad Voiculescu ia cuvântul și prezintă situația pandemiei de Covid19, precum și recomandări referitor la o mai bună colaborare între statele membre. Discursul său nu este întrerupt, dar, la finalul intervenției, președintele sesiunii mulțumește pentru sublinierile făcute, cu mențiunea că acestea sunt „foarte importante pentru discuțiile din această după-amiază”.
Sesiunea continuă cu intervenția oficialilor din Ungaria, Polonia (ministrul este suplinit de un alt oficial), Danemarca (nici ministrul danez nu este prezent, dar este suplinit), Cipru (probleme și la Cipru, unde nimeni nu a preluat cuvântul oferit de președintele reuniunii, însă un oficial a intervenit după aproape un minut de la apel, oferind scuze că ministrul nu este prezent), Irlanda, Lituania, Letonia, Luxemburg (ministrul este suplinit de un alt oficial), Slovacia (ministrul este înlocuit de un alt oficial), Malta (nici ministrul maltez nu este prezent), Estonia, Italia, Bulgaria, Austria, Finlanda, Croația, Germania (probleme tehnice pentru Germania, discursul oficialilor nu se aude, este necesară intervenția unui angajat, probabil de la departamentul tehnic).
Toți reprezentanții guvernelor naționale au vorbit despre planul privind combaterea cancerului.
Concluziile întâlnirii, inclusiv ale discuțiilor privind pandemia (care au avut loc în sesiunea de după-amiază), au fost publicate ulterior pe site-ul Comisiei Europene. Dezbaterile pe tema pandemiei nu au avut loc în cadrul unei sesiuni publice, iar înregistrarea nu este disponibilă.
Afirmația lui Victor Negrescu este parțial adevărată. Ministrul Vlad Voiculescu nu a avut o prezentare în acord cu tema discuțiilor de la ora respectivă. Subiectul pandemiei urma să fie abordat în după-amiaza aceleiași zile, în cadrul aceleiași întruniri – și nu a doua zi.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.