Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a afirmat într-un interviu acordat Digi24 că încă nu știe câți angajați din sectorul public vor fi afectaţi de somajul tehnic, pentru că nu există o bază de date care să centralizeze toți angajații de la stat:
„Nu există nicio evaluare într-un singur loc a tuturor angajaților din sistemul public și am mai vorbit despre acest lucru. (…) Nu că nu știm astăzi, n-am știut niciodată câți angajați sunt în sectorul public. Nu există o centralizare la nivelul țării cu privire la toți angajații din toate primăriile, toți angajații din toate consiliile județene, toate prefecturile, toate companiile.”
Violeta Alexandru a mai menționat că „există o bază de date la Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu privire la cei care ocupă funcții publice, dar cum știți, în sectorul public lucrează și angajați contractuali. Prin urmare, de îndată ce toate aceste instituții își centralizează datele și își evaluează situația reducerii activității în anumite domenii, atunci vom avea poza generală asupra impactului măsurii anunțate de guvern.”
Dacă există vreo evidență a tuturor angajaților din sistemul public.
Personalul contractual este explicat de o ordonanță de urgență emisă în iulie 2019 ce privește Codul Administrativ.
Angajații contractuali beneficiază de contracte individuale de muncă, iar numărul de posturi și instituțiile care pot avea personal contractual sunt limitate (art. 544, art. 546), Salarizarea personalului din cadrul cabinetelor și cancelariilor se face potrivit legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, adică prin Legea-Cadru nr. 153/2017.
Dar pentru că ministrul a folosit explicit cuvântul „angajați” când a vorbit despre faptul că nu există o centralizare la nivelul țării, verificăm tocmai acest lucru.
Găsim pe site-ul Ministerul Finanțelor Publice, la categoria Domenii, subcategoria Buget de stat o situație cu privire la numărul de salariați bugetari.
Ultimele cifre sunt din februarie 2020 și arată că avem un total de 1,246,340 angajați la stat, dintre care 801,359 se află în administrația publică centrală, iar restul de 444,981, în administrația publică locală. Astfel:
De asemenea, având în vedere că angajații din sistemul public primesc salarii lunar, ne putem imagina că este relativ simplu să avem o „evaluare într-un singur loc” care arată dimensiunea aparatului bugetar. Sigur, există probabil fluctuații de la o lună la alta sau jumătăți de normă ori alte tipuri de situații punctuale. Însă, în termeni de cifre mari, care să permită măcar o estimare, este cel puțin exagerat să admitem că „nu există nicio evaluare”.
Afirmațiile Violetei Alexandru sunt false. Ministerul Finanțelor Publice are pe site o evidență a angajaților din sistemul public, iar în cazul personalului contractual, având în vedere că există un număr limitat de instituții și persoane contractate, se poate cel puțin estima numărul contractelor.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.