După şedinţa CEx a PSD în care s-a decis remanierea unor miniştri din guvern, Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea au susţinut o conferinţă de presă. Cu acest prilej, Viorica Dăncilă a făcut următoarea apreciere despre noii ministri propuşi:
„În altă ordine de idei, cum am precizat, preluăm președinția Consiliului Uniunii Europene şi avem nevoie de oameni cu experienţă mai multă, cu implicare mai multă, şi acesta este un al doilea motiv pentru care această remaniere a avut loc. […] Eu cred că în anumite domenii se poate face mai mult; am ales, împreună cu Comitetul Executiv, am votat şi am propus oameni care sunt cu mai multă experienţă, astfel încât rezultatele să fie şi mai bune […]”
Dacă noii miniștri au mai multă experienţă decât cei pe care îi înlocuiesc.
Începem prin a trece în revistă propunerile de remaniere care au fost făcute în CEx:
Vom folosi informaţiile publicate la momentul învestirii guvernului Dăncilă I pentru a-i compara pe noii miniştri cu predecesorii lor în ceea ce priveşte experienţa, alături de CV-uri şi informaţii despre propunerile PSD (marcate în enumerarea de mai sus). Ne vom limita exclusiv la propunerile făcute în cadrul CEx şi nu ne vom opri asupra modificărilor ulterioare.
Lucian Şova | Lia Olguţa Vasilescu |
---|---|
Lucian Şova a terminat Facultatea de inginerie mecanică la Brașov, specializarea autovehicule rutiere în 1985; în 2006, a urmat cursuri de management în administrație publică la Institutul Național pentru Administrație București, iar în 2007, un master în managementul calității transporturilor rutiere la Universitatea din Oradea. În plus, a făcut un curs de securitate și bună guvernanță la Colegiul Național de Apărare în 2009. În perioada 1991 – 2001 a fost manager general al S.C. CominforTrans S.A. Bacău. În 2001 este numit consilier personal al Ministrului Transporturilor, apoi director general adjunct, Autoritatea Rutieră Română (2001-2002). În 2002 revine în Ministerul Transporturilor, ca director general al departamentului transporturi rutiere. Între 2005 şi 2012 (cu o pauză în 2009-2010) este consilier al Managerului General la S.C. CominforTrans S.A. Bacău Pe plan politic, a intrat în PSD în 1999, în filiala Bacău. Un an mai târziu ajunge consilier municipal în Buzău. În 2009-2010, este pe rând secretar de stat şi consilier personal în Ministerul Economiei. Din 2012, este deputat PSD de Bacău. În vara lui 2017, este numit Ministru al Comunicaţiilor. | Lia Olguţa Vasilescu a terminat Facultatea de Litere şi Istorie din Craiova în 1997. În 2001, a terminat Colegiul Naţional de Apărare, iar şase ani mai târziu şi-a luat doctoratul în sociologie de la Universitatea Bucureşti. DIn 2009 este lector asociat al Universităţii de Vest din Timişoara. Între 1997 şi 2000, a ocupat diverse poziţii în redacţia ziarului craiovean Cuvântul Libertăţii. Şi-a început activitatea politică în 1991, fiind membru fondator al PRM, partid care o trimite în Parlament între 2000 şi 2008. Între 2000 şi 2004, a fost purtătoarea de cuvânt a partidului. În 2008, este aleasă în Senat pe listele PSD. În perioada 2012-2016, este primar al Craiovei din partea PSD. În 2016 ajunge în Camera Deputaţilor din partea social-democraţilor, iar, de la începutul lui 2017, este ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale în toate guvernele PSD-ALDE |
Lia Olguţa Vasilescu | Marius Budăi |
---|---|
Lia Olguţa Vasilescu a terminat Facultatea de Litere şi Istorie din Craiova în 1997. În 2001, a terminat Colegiul Naţional de Apărare, iar şase ani mai târziu şi-a luat doctoratul în sociologie de la Universitatea Bucureşti. DIn 2009 este lector asociat al Universităţii de Vest din Timişoara. Între 1997 şi 2000, a ocupat diverse poziţii în redacţia ziarului craiovean Cuvântul Libertăţii. Şi-a început activitatea politică în 1991, fiind membru fondator al PRM, partid care o trimite în Parlament între 2000 şi 2008. Între 2000 şi 2004, a fost purtătoarea de cuvânt a partidului. În 2008, este aleasă în Senat pe listele PSD. În perioada 2012-2016, este primar al Craiovei din partea PSD. În 2016 ajunge în Camera Deputaţilor din partea social-democraţilor, iar, de la începutul lui 2017, este ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale în toate guvernele PSD-ALDE. | Este economist licenţiat din 2008, la Universitatea Spiru Haret, unde a urmat şi cursuri de master în management financiar-contabil al administraţiei publice între 2008 şi 2010. Marius Budăi a urmat mai multe cursuri de expert în achiziţii publice, fonduri de coeziune şi management de proeict, în perioada 2007-2014, organizate de Ministreul Muncii sau Ministerul de Interne. În 2016, a obţinut o diplomă de publci speaking din partea MDRAP. În perioada 2001-2008, este reprezentant zonal Galaţi al SC Curier Expres SRL. Din 2016, este deputat din partea PSD şi membru în comisia pentru buget, finanţe şi bănci. |
Dănuţ Andruşcă | Niculae Bădălău |
---|---|
Dănuţ Andruşcă este licenţiat în economie (2001) la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Între 1991 şi 1994, este director general al SC Androix SRL (producție produse din cauciuc), iar între 1994 şi 2013, director general al SC Ulprod SRL Târgu Neamț (produce și vinde produse din cauciuc), companie pe care o deţine în proporţie de 75%. Între 2013 şi 2014, activează ca director general al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), unde a fost și administrator special, până în aprilie 2014, când a fost demis de Ministrul Energiei (Răzvan Nicolescu) pe motiv că avea un venit prea mare (20.000 lei / lună, net) în condițiile în care RAAN era în insolventa. În următorii doi ani, până în 2016, este președintele Consiliului de Administrare al SC Conservare și Închidere a Minelor Conversmin SA și administrator special al Cuprumin SA. Îşi începe activitatea politică drept consilier al fostului secretar de stat în Ministerul Economiei, Maricel Popa, în perioada 2014-2015. Un an mai târziu, este vicepreşedinte al Comisiei pentru Industrii şi Servicii şi reprezentat în comisia parlamentară de anchetă a Camereie Deputaţilor şi Senatului privind Activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). În 2016, obţine | Niculae Bădălău a absolvit Facultatea de Imbunătăţiri Funciare din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti şi Facultatea de Inginerie şi Management Agroturistic din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (CV-ul său oficial nu menţionează când). A urmat un curs de specializare la Colegiul Naţional de Apărare şi două cursuri de master (Guvernare modernă şi dezvoltare locală – SNSPA şi Management public – ASE). Între anii 1984 şi 1985, este şef punct lucru Şantierul I.F. Bolintin Vale; în următorii doi ani, şef lot Şantierul I.F. Grădinari. Apoi, până în 1991, lucrează ca diriginte Şantierul ICAPPA Giurgiu. Între 1991 şi 2000, este administrator unic SC N.B.G. – SRL Bolintin Vale. Între 1991 şi 2001, este preşedintele organizaţiei Bolintin Vale a PSD, între 2001 şi 2004 este vicepreşedinte al PSD Giurgiu, iar în 2004 este numit preşedinte al PSD Giurgiu. Între 2001 şi 2003, este subprefect de Giurgiu, iar între 2003 şi 2004, prefect al aceluiaşi judeţ. Între anii 2004 şi 2008 a fost deputat, iar din 2012, este sentaor PSD. |
Bogdan Cojocaru | Alexandru Petrescu |
---|---|
În 2006, termină Facultatea de Informatică la Iași, iar patru ani mai târziu, în 2010, masterul la Institutul Ovidiu Șincai, management politic (șef promoție).Între anii 2005 şi 2006, a lucrat ca analist IT la Conex Iași. Apoi, până în 2010, este coordonator departament comercial la IQ Communication (în domeniul publicităţii). Între 2012 şi 2018, este Business Unit Manager la iSys Professional (servicii de monitorizare parcuri auto).În 2003, devine membru PSD. Între 2010 şi 2013, este președinte TSD județul Iași, iar în următorii trei ani, până în 2016, este consilier județean Iași. În 2016, candidează, pe loc neeligibil, pentru postul de deputat, pe listele PSD Iași. | Alexandru Petrescu este licenţiat în economie la University of Wales, fiind specializat în Business Administration.Conform CV-ului, în anul 2000 este director executiv pentru Business Development la KfK Ltd, Kent, apoi, din 2002, Director Business Development la Chequepoint Ltd, Londra. În 2006, ocupă funcţia de director Business Development la Advanced Payment Solutions Ltd, London UK & Europe. În 2011 a fost ales vicepreşedinte al Raphaels Bank, din Londra. În 2012 se întoarce în ţară şi ajunge Preşedinte al Comisiei pentru Pregătirea şi Monitorizarea Procesului de Privatizare CN Poşta Română SA; este numit director executiv – Direcţia Strategie şi Dezvoltare a CN Poşta Română SA, apoi ajunge Director General şi membru al Consiliului de Administraţie al CN Poşta Română SA, în 2014. În mai 2015 a fost ales președinte al consiliului de administratie al CFR Călători. |
George Ivașcu | Daniel Breaz |
---|---|
Între 1989 şi 1993, George Ivaşcu urmează cursuri de licenţă la Academia de Teatru și film. În 1993, începe un doctorat în domeniul Artele Spectacolului Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti. Tot în 1993, debutează ca actor la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Un an mai târziu îşi începe şi cariera academică, fiind conferenţiar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și Universitatea de Litere „Lucian Blaga” din Sibiu. Între 1994 şi 1996, este actor al Teatrului Naţional Bucureşti. În 2006, devine actor, director şi fondator al Teatrul Metropolis, Bucureşti. Înainte să fie numit ministru în Guvernul Dăncilă, nu a avut activitate politică. | Daniel Breaz este profesor doctor la Universitatea „1 Decembrie 1918″. Este licenţiat în matematică la UBB Cluj-Napoca în 1997 şi continuă studiile de master la aceeaşi universitate. Între 1998 şi 2002, este doctorand la catedra de Teoria Funcţiilor a UBB. În 2002 obţine titlul de doctor în matematică. În 1998, începe să lucreze în cadrul Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia, Catedra de Matematică, avansând de la cadru didactic asociat la conferenţiar titular (2009). Între 2004 şi 2008 este prodecan al Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia, iar din 2012 este rector al respectivei universităţi. Din 2010 până în prezent, este Coordonator de doctorat în domeniul matematică la Universitatea din Piteşti și la School of Mathematical Sciences, Faculty of Science and Technology, University Kebangsaan, Malaezia. În 2016, este ales în Senat pe listele PSD Alba. |
Ioana Bran | Bogdan Matei |
---|---|
Ioana Bran a absolvit Facultatea de Știinte Economice a Universității „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca şi are un master în audit și expertiză contabilă. În 2010, debutează în politică. Doi ani mai târziu, în 2012, e aleasă consilier județean pe listele USL Satu Mare. A fost președinte al Tineretului Social Democrat Satu Mare, vicepreședinte PSD Satu Mare şi | Bodgan Matei este un fost fotbalist. Între 1999 şi 2007 a urmat cursurile Facultăţii de educaţie Fizică şi Management în Sport din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, unde termină cursurile de master. Din 2015, este doctorand al Universitaţii de Educaţie Fizică şi Sport , Bucureşti.Între 2005 şi 2013 este profesor de educaţie fizică şi sport în Râmnicu Vâlcea. În următorii doi ani ocupă funcţii de conducere în cadrul şcolii la care predă. Între 2015 şi 2016, rămâne doar cu funcşia de profesor. În 2016, este numit Inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea. La finalul anului 2016, a fost ales în Senat pe listele PSD. |
Paul Stănescu | Ilan Laufer |
---|---|
Paul Stănescu a absolvit Facultatea de Agronomie de la Craiova în 1982. În 2005, a urmat un curs de urs management economic la Ministerul Economiei, iar în 2006, mai multe cursuri în Franţa şi Italia. Între 1982 şi 1987, a fost directorul Fabricii de conserve Caracal; între 1998 şi 1991, director al IAS Studina, iar din 1992 până în 2008, directorul firmei de mecanizare în agricultură Agromec Vișina. A intrat în PSD în 2003. Cinci ani mai târziu, în 2008, a fost ales preşedinte al CJ Olt. Din 2010, conduce filiala PS Olt. În 2012, e reales preşedinte al CJ Olt, iar un an mai târziu devine vicepreşedinte al PSD. În 2016, este ales în Senat, unde ocupă şi funcţia de chestor. Din octombrie 2017 este ministru al Dezvoltării. | Ilan Laufer a absolvit, în 2006, cursurile Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport. A lucrat ca Listing Agent / Residential Negotiator in cadrul CBRE, între anii 2003 şi 2004, apoi ca Senior Office Negotiator / Corporate Manager pentru Balkan Real Estate, între 2004 şi 2005. Până în 2006 este Development Manager pentru Time Out şi manager de vânzări pentru Winmarkt. Din 2006, este proprietar si fondator al Retail Group şi proprietar, fondator si director general pentru Just Cosmetics(2013-2016). Între 2013 şi 2014, este consilier personal al ministrului delegat pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism. |
Vom include şi Ministerul Apărării Naţionale, chiar dacă Mihai Fifor nu a fost înlocuit, alături de ceilalţi ministri, invocându-se criterii de experienţă, ci şi-a dat demisia:
Mihai Fifor | Gabriel Leș |
---|---|
Mihai Fifor este licențiat în filosofie la Facultatea de Litere și Istorie a Universității Craiova (1994), are un master în literatura română, unul în masterat în Managementul Afacerii Publice la SNSPA (2007), un doctorat în 2003: doctorat în antropologie socială (2007), studiază, din 2009, Managementul afacerilor interne la Colegiul Național de Afaceri Interne al Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, dar şi alte studii pentru „Securitate și bună guvernare” la Colegiul Național de Apărare, tot din 2009. Între 1994 şi 2001, a fost cercetător știintific principal la Institutul de Cercetări socio-umane „C.S. Nicolaescu-Plopșor” din Craiova. În următorii patru ani, conduce Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din județul Dolj, iar, între 2005 şi 2009, este manager al Muzeului Olteniei din Craiova. În 2009 şi 2012, este secretar de stat în Ministerul de Interne, guvernul Ponta. Între 2012 şi 2016 este președintele Comisiei pentru Transporturi și Energie. În 2014 este 2014: președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana. În 2015, a fost refuzat de președintele Iohannis, când Victor Ponta l-a propus ca ministru al Transporturilor. Din 2016, este senator PSD de Arad. | Gabriel Leş este licenţiat în economie la Universitatea de Vest din Timişoara şi are o diplomă de master în domeniul managementului financiar contabil şi juridic al firmei de la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad. A absolvit şi un program de perfecţionare din cadrul Institutului Naţional de Administraţie – Achiziţii publice, concesiuni, contracte. Din 2016, este specializat în securitate şi bună guvernare, după ce a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.În perioada 1992-2004, ocupă mai multe funcţii în SC Tipo-Leş SRL Satu-mare, firmă al cărei unic asociat este între 1992 şi 2010. În ultimii patru ani din perioada menţionată, este director economic al firmei. În anul 2000, este ales consilier local al municipiului Satu-Mare, post pe care îl ocupă în următorii patru ani. Între 2004 şi 2008, este viceprimarul aceluiaşi municipiu. În 2009, ocupă funcţia de subprefect al judeţului Satu-Mare. Între 2013 şi 2015, este director executiv al APIA Satu-Mare- În octombrie 2015, este numit secretar de stat în Departamentul pentru armamente din MApN, post pe care îl păstrează până în octombrie 2016. La ultimele alegeri parlamentare, este ales senator de Satu-Mare din partea PSD. Este vicelider al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. A fost învestit pe postul de minisitru al apărării în Guvernul Grindeanu. Este membru PSD din 2003, ocupând multuiple funcţii în cadrul structurilor proprii interne ale partidului. |
Putem observa că sunt unele cazuri în care, din analiza CV-urilor, pare că cei propuşi au mai multă experienţă decât actualii miniştri, dacă luăm în calcul educaţia şi cariera de până acum, precum Marius Budăi sau Bogdan Matei. Totodată, în alte cazuri, studiile arată că vechii miniştri ar fi fost mai potriviţi – cum este cazul Ministerului Economiei. O altă situaţie este cea în care nici actualul, nici posibilul viitor ministru nu au experienţă în domeniul ministerului pentru care au fost propuşi, cum este cazul MDRAP. Considerăm totuşi că experienţa este dificil de cunatificat în cazul dat, mai ales că Viorica Dăncilă nu a detaliat ce reprezintă acest termen în accepţiunea sa.
Afirmaţia Vioricăi Dăncilă este imposibil de verificat.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.