La deschiderea ședinței de guvern din 19 martie 2019, Viorica Dăncilă a făcut următoarea declarație referitoare la bugetul alocat pentru Sănătate:
„Bugetul pe anul 2019 prevede cea mai mare alocare de fonduri pentru Sănătate din întreaga istorie a României.”
Banii alocați pentru Sănătate.
În arhiva de pe site-ul Ministerului Finanțelor găsim bugetele de stat aprobate în anii precedenți. Bugetul aprobat pentru anul 2018 este disponibil aici, iar bugetul aprobat pentru 2019, se găsește aici.
Extragem bugetele Ministerului Sănătății din anexa 3 pentru ultimii zece ani.
Și, în continuare, pentru a avea o imagine clară despre creșterea reală a bugetului în contextul anual, vedem cât înseamnă banii alocați pentru sănătate din produsul intern brut (PIB). PIB-ul îl găsim pe site-ul Ministerului Finanțelor din arhiva care conține situația execuției bugetare.
Datele arată în felul următor:
Afirmația Vioricăi Dăncilă este parțial falsă. Bugetul pe anul 2019 prevede cea mai mare alocare de fonduri pentru sănătate ca sumă în ultimii zece ani, dar dacă ne uităm la procentul pe care-l reprezintă din PIB, vedem că în 2013 banii pentru sănătate au reprezentat 1,39% din PIB, pe când în 2019 a fost de 1,09%.
Pentru această verificare am avut în vedere doar bugetul alocat pentru Ministerul Sănătății, nu și sumele de bani alocate pentru Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate – FNUASS. Asta pentru că în declarația sa, Viorica Dăncilă a făcut referire la investiții în sănătate, iar acestea se fac din bugetul Ministerului Sănătății.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.