Viorica Dăncilă (PSD)
„Astăzi avem PNDL, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic [...]
Aşa cum ştiţi, peste 70% din finanţarea atât din PNDL 1, cât şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune, demonstrând astfel că modernizarea satului românesc nu mai e doar la nivel declarativ, ci avem proiecte concrete puse în practică. Astfel din 12.681 obiective de investiţii, în mediul rural sunt finanţate 10.387 în valoare de 34,25 miliarde lei.”
Parțial Fals
Barometru Factual
Economie
Data verificării: 20.02.2019
www.factual.ro
Sursa afirmației: Digi24

Context

În urma unui discurs ținut în cadrul Întrunirii Asociației Comunelor din România, Viorica Dăncilă a declarat că:

Astăzi avem PNDL, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic […]

Aşa cum ştiţi, peste 70% din finanţarea atât din PNDL 1, cât şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune, demonstrând astfel că modernizarea satului românesc nu mai e doar la nivel declarativ, ci avem proiecte concrete puse în practică. Astfel din 12.681 obiective de investiţii, în mediul rural sunt finanţate 10.387 în valoare de 34,25 miliarde lei.”

Conform prezentării de pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice(MDRAP), „PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și spor.”

*PNDL = Programul Național de Dezvoltare Locală

Ce verificăm?

Verificăm ce procent din finanțarea din PNDL 1 și PNDL 2 a fost direcționată către mediul rural, atât din perspectiva numărului de obiective de investiții, cât și a valorii acestuia. De asemenea, încercăm să vedem cam care este impactul acestor finanțări și dacă putem spune că aceste programe „au scos țara din noroaie”.

Verificare

Pentru a verifica această afirmație, am descărcat de pe siteul oficial al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cel care se ocupă de PNDL, lista obiectivelor de investiție pentru PNDL 1 și PNDL 2. Am sortat fiecare Unitate de Administrare Teritorială care a primit fonduri de la PNDL în funcție de mediul din care provine, rural sau urban, și am făcut calcule.

Am putut vedea că, de fapt, nu sunt „aproape 12.681 obiecte de investiții”, așa cum a declarat doamna Dăncilă, ci cu aproape o mie mai puțin, adică 11.700 obiecte de investiții.

De asemenea, nu sunt finanțate 10.387 de proiecte în mediul rural, ci 9.624 de proiecte în valoare de 32,6 miliarde de lei, nu de 34,25 miliarde. Mediul urban are doar 2.076 de proiecte care sunt în valoare de 12 miliarde de lei.

În urma calculelor, putem vedea că în mediul rural s-au dus aproximativ 73% din fondurile alocate pentru proiecte, deci, într-adevăr, peste 70%, și în mediul urban aproximativ 27%.

Dacă ne uităm însă la impactul proiectelor finanțate din PNDL, putem observa că nu există o evoluție spectaculoasă în mediul rural în urma finanțărilor din acest program. Dacă ne uităm la perioada de după aderarea României la Uniunea Europeană (2007), observăm că în domeniile acoperite de PNDL – apă, canalizare, drumuri – nu există o evoluție semnificativă ca urmare a acestei finanțări. De exemplu, dacă în 2014 numărul localităților din mediul rural racordate la canalizare creștea cu 13.10%, în 2017 (în plin PNDL) rata de creștere este aproape la jumătate (7.58%)

Concluzie

Afirmația Vioricăi Dăncilă este parțial falsă. Proiectele finanțate prin PNDL în mediul rural sunt într-adevăr peste 70% din totalul finanțărilor, însă numărul obiectivelor de investiții prezentate de aceasta este inexact (sau sunt inexacte datele prezentate pe site-ul oficial al MDRAP). În același timp, este exagerată afirmația că acest program ar fi scos România din noroi – mediul rural încă stă extrem de prost la infrastructura de bază necesară civilizației, iar rata de îmbunătățire a acestei infrastructuri este uneori sub media anilor precedenți, de dinainte de introducerea PNDL.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.