Deputata PSD Viorica Sandu a afirmat în 29 iulie 2021 că „s-a comandat un număr aberant de doze de vaccin (120 milioane) din care nu s-au utilizat decât 9.35 milioane, adică 7.79% dintre ele”.
Câte doze de vaccin au fost comandate și câte au fost utilizate.
România face parte din mecanismul centralizat de achiziții de vaccinuri de la nivelul Comisiei Europene, care a încheiat contracte cu producătorii de vaccinuri, în numele statelor membre.
Ministerul Sănătății (MS) ne-a transmis că până în 9 august 2021, România a primit 17.978.849 de doze de vaccin, din care 9.516.841 de doze au fost administrate. Astfel, 52.93% din totalul dozelor a fost folosit.
Bugetul alocat pentru cumpărarea vaccinurilor se ridică la 1.680.000 mii lei, din care au fost angajate credite bugetare în sumă de 900.000 mii lei.
Ministerul nu ne-a transmis însă numărul de doze comandate de țara noastră deși am solicitat și această cifră.
Am încercat să aflăm prin Europe Direct- centrul de contact al Comisiei Europene câte doze de vaccin a comandat România, însă am fost redirecționați către ministerul Sănătății din România.
În iulie 2021, premierul Florin Cîțu a vehiculat cifra de 120 de milioane de doze de vaccin susținând atunci că „Nu le-am cumpărat, sunt comandate aceste doze şi nu sunt pentru un an, sunt pentru mai mulţi ani. Pentru că de la început s-a ştiut clar că pandemia poate nu trece în primul an şi poate e nevoie de doze pe următorii ani. Aceste doze sunt şi pe anul viitor”.
Afirmația Vioricăi Sandu este imposibil de verificat. Cu toate că și premierul a făcut afirmații despre 120 de milioane de doze de vaccin comandate de România, Factual nu a reușit să obțină dovezi că această cantitate chiar a fost comandată.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.