PARȚIAL FALS | Germania acordă ajutoare de încălzire, dar nu lunar și doar pentru cei cu venituri foarte mici


Într-un videoclip postat pe mai multe rețele de socializare se afirmă că românii din Germania pot beneficia de un ajutor de încălzire de 415 euro lunar. Clipul, postat pe pagina Familia în Germania aflați în această țară, a strâns zeci de mii de vizualizări.

Ajutorul de încălzire aprobat de Guvernul Germaniei în noul pachet menit să contracareze efectele crizei energetice nu se acordă, însă, lunar. Ajutorul se acordă o singură dată, pentru perioada septembrie-decembrie (așadar pentru patru luni cumulate), urmând ca autoritățile de la Berlin să evalueze noile forme de ajutor, după această dată.

Potrivit prevederilor, o persoană singură poate beneficia de cei 415 euro, care se acordă o singură dată. Ajutorul ajunge la 540 de euro pentru cupluri, la care se adaugă 100 de euro pentru fiecare membru ulterior.

Totuși, de acest ajutor beneficiază o categorie restrânsă de oameni – și nu oricine, așa cum sugerează postarea analizată. Practic, pot solicita ajutorul doar cei care sunt deja înregistrați ca beneficiari ai ajutorului de întreținere (Wohngeld). Condițiile pentru acordarea Wohngeld sunt: 

  • Contract de închiriere valabil sau calitatea de proprietar al unei locuințe. Beneficiarul trebuie să fie înregistrat la aceeași adresă
  • Câștigurile combinate ale gospodăriei (toate persoanele înregistrate la adresa respectivă) nu depășesc pragul de venit (acesta variază, în funcție de land și de anumite criterii obiective, între 986 de euro pentru o persoană singură și 2.813 euro, pentru o familie formată din cinci persoane).

De asemenea, de ajutor nu beneficiază șomerii, pensionarii care deja au asistență pentru veniturile mici și nici beneficiarii altor ajutoare sociale.
Potrivit Institutului de Statistică al Germaniei, doar 1,5% din totalul gospodăriilor din Germania se încadrează în criteriile de acordare a ajutorului de întreținere.

Potrivit Eurostat, lucrătorii din Germania sunt printre cei mai bine plătiți din Europa, cu peste 35 de euro pe oră (față de aproximativ 7 euro pe euro, în România).