Analizăm o postare care reia un fragment dintr-o emisiune TV în care se vorbește despre un plan al „globaliștilor” de la Davos de a microcipa copiii, sub pretextul unor scopuri medicale sau de sporire a siguranței acestora.
Utilizatorul distribuie o postare de pe TikTok a unui prezentator TV, iar clipul video a fost editat și i s-a adăugat text prin suprascriere:
„Ce vor să le facă copiilor? Dezvăluiri în direct la TV”
Înainte de dezbaterea din platou, realizatorul emisiunii a făcut o introducere în subiect, în care a prezentat un așa-zis plan de microcipare a copiilor, pus la cale de „globaliștii de la Davos”.
„A venit momentul! Este materialul serii despre microciparea copiilor. Ați auzit foarte bine! Nu este teoria conspirației, este un articol foarte clar. Globaliștii de la Davos vin cu un plan clar, dezvăluie motivele pentru care ar trebui să microcipăm copiii, cum ar fi pentru siguranța lor. Un articol cutremurător, publicat de Forumul Economic Mondial, în care se prezintă beneficiile microcipării. (….) Klaus Schwab vorbea despre această microcipare a populației încă din 2016” – extras din clipul video
Montajul prezentat în cadrul emisiunii TV și reluat în clipul video postat pe Facebook, prezintă câteva dintre ideile care ar fi fost publicate de Forumul Economic Mondial:
„Forumul Economic Mondial a publicat un articol care sugerează că ar fi o mișcare solidă, rațională ca tinerilor, în special copiilor, să le fie implantate cipuri.
Ideea este promovată într-o postare pe blog, pe site-ul elitei din Davos, care discută despre viitorul realității augmentate și al unei societăți augmentate. Oricât de înfricoșător ar putea suna, implanturile de cip fac parte dintr-o evoluție naturală pe care au suferit-o, cândva, dispozitivele portabile. Aparatele auditive, ochelarii nu mai sunt un stigmat” – extras din clipul video
„De asemenea, articolul susține ideea că oamenii augmentați sunt inevitabili, iar elitele globale trebuie să stabilească un monopol al puterii asupra tehnologiei, pentru a o reglementa etic” – extras din clipul video.
Este inserat și un fragment dintr-un interviu cu Klaus Schwab, președintele Forumului de la Davos, din 2016, cu următoarea traducere scrisă:
„La început, vom implanta cipuri în haine, apoi, să spunem că le vom putea implanta în cap, în piele. În final, probabil că vom reuși să stabilim o conexiune între mintea noastră și lumea digitală” – extras din clipul video
Articolul de pe site-ul Forumului Economic Mondial
În 16 august 2022, la secțiunea Forum a site-ului Forumului Economic Mondial, a fost publicat un editorial al directorului general și cercetător al Centrului Holst din Eindhoven, Olanda, dr. Kathleen Philips. Aceasta explică modul în care tehnologia ar putea înlocui tratamentele medicale tradiționale și nevoia de reglementare a acestor proceduri viitoare, din punct de vedere etic.
Articolul a generat, imediat după publicare, multe speculații și a alimentat teoria conspirației, așa că a fost nevoie ca o post-editare să introducă, înainte de textul original, un avertisment.
„Help us prevent the spread of disinformation
This article has been intentionally misrepresented on sites that spread false information. Please read the piece for yourself before sharing or commenting”.
(trad.) „Ajutați-ne să prevenim răspândirea dezinformării
Acest articol a fost denaturat în mod intenționat, pe site-uri care răspândesc informații false. Vă rugăm să citiți articolul înainte de a distribui sau comenta”.
Forumul Economic de la Davos și președintele acestuia, Klaus Schwab sunt două dintre țintele predilecte ale adepților teoriei conspirației.
Termenul de Mare Resetare, în fapt titlul unei teorii lansate de Klaus Schwab prin care acesta își prezintă ideile despre cum ar trebui organizată lumea post pandemică, pentru a deveni mai echitabilă, mai sănătoasă, cu un viitor mai prosper, a devenit laitmotivul teoriilor legate de controlul și decimarea controlată a populației.
Ce ipoteze false induce postarea
Modul în care informațiile sunt prezentate în postarea Facebook induce ideea că elita mondială își dorește preluarea controlului asupra omenirii prin ciparea copiilor, sub pretextul unor tratamente medicale revoluționare sau pentru divertisment cu realitate augmentată, în folosul acestora.
- Realitatea augmentată, așa cum explică Harvard Business Review, este suprapunerea realității virtuale cu lumea reală și este o tehnică deja folosită în multe jocuri video, dar și în echipamente medicale care le permit, de exemplu, unor persoane non-verbale să comunice prin limbaj comun.
- Articolul este o expunere de idei, nu un „plan” și este publicat în secțiunea de Opinii a site-ului (și marcat ca atare). Autoarea editorialului prezintă ipoteze legate de progresul tehnologic care ar putea fi aplicat în medicină, cu exemple deja existente în prezent și cu posibile utilizări viitoare.
- „Oamenii augmentați” este un termen care nu se regăsește în articolul lui Kathleen Phillips. Expresia folosită în postare induce ideea unor oameni-robot, controlați cu ajutorul tehnologiei AR (augmented reality).
Articolul nu susține că oamenii augmentați sunt inevitabili, așa cum se afirmă în postare, ci expune modul în care microtehnologia poate influența, în viitor, viața oamenilor, din punct de vedere medical și, posibil, educațional.
Autoarea abordează și problema unei reglementări, a unei etici într-o viitoare lume a microtehnologiei și, în opinia sa, este de datoria instituțiilor globale sau independente să îndrume factorii de decizie politică și cercetătorii în societate augmentată pentru construirea unui astfel de cadru etic. Și, în acest sens, dă exemplu Consiliul Europei care, de curând, a lansat „un plan strategic de acțiune care abordează problemele ridicate de aplicarea neuro tehnologiilor”.
- Fragmentul dintr-un interviu acordat, în 2016, de Klaus Schwab unei televiziuni elvețiene, este tradus aproximativ, tocmai pentru a induce ideea unui plan deja existent al „globaliștilor”, pentru controlul populației. Fragmentul este foarte des utilizat pentru a susține teoria conspirației privind controlul planetar.
În înregistrarea originală, Klaus Schwab răspunde realizatorului TV, care îl provoacă la o discuție despre viitorul dispozitivelor, plecând de la exemplul telefonului, care a evoluat de la un aparat greoi, la unul mic și multifuncțional.
„La început, vom implanta cipuri în haine, apoi, să spunem că le vom putea implanta în cap, în piele. În final, probabil, că vom reuși să stabilim o conexiune între mintea noastră și lumea digitală” – extras din clipul video
Traducerea exactă diferă prin nuanțe. Schwab imaginează o posibilă lume viitoare, fără a face afirmații concrete: „La început, vom implanta cipuri în haine, apoi, ne-am putea imagina că le vom putea implanta în cap, în piele. În final, poate că vom reuși să stabilim o conexiune directă între mintea noastră și lumea digitală”
Ideile promovate în postarea utilizatorului Facebook sunt FALSE și promovează teoria conspirației privind controlul populației.