FALS | Bill Gates ar fi propus introducerea unor „Panouri ale morții” la summit-ul G20


O imagine care prezenta o așa-zisă declarație a lui Bill Gates în cadrul summitului G20 din 2022 a fost postată pe rețelele de socializare, la mijlocul lunii noiembrie. Descrierea ce însoțește postarea arată o atitudine de indignare față de presupusa propunere a fondatorului Microsoft, de a introduce așa-zisele „Panouri de moarte”. 

Postarea este problematică din două perspective.

În primul rând, Bill Gates nu poate participa în cadrul unui asemenea summit, deoarece acestea sunt destinate exclusiv liderilor statelor membre. G20 este un forum strategic interguvernamental, care conectează cele mai bogate state ale lumii, cu economiile emergente. 

Împreună, membrii G20 reprezintă mai mult de 80% din PIB-ul mondial, 75% din comerțul internațional și 60% din populația lumii.

Participanții la summit-urile anuale sunt întotdeauna reprezentanți ai statelor membre și, în funcție de specificitatea evenimentului, pot fi invitate organizații internaționale sau regionale. Totuși, în programul de desfășurare al evenimentului din 2022, care a avut loc în Indonezia, nu este menționată prezența unor actori din mediul privat, cum ar fi cazul lui Bill Gates

În al doilea rând, declarația lui Bill Gates asupra unor așa-zise “Panouri de moarte” nu este deloc recentă. Ba mai mult, este scoasă din context, dintr-un interviu datat acum 12 ani. 

Acesta a fost un trend conspiraționist prezent pe Twitter. 

Aici a fost distribuit prima oară un interviu cu Bill Gates, în care acesta menționează conceptul de „Death panels” („Panouri ale morții”), însă nu spune nimic explicit necesitatea introducerii lor. În interviul respectiv, vorbește despre cheltuielile crescute în domeniul sănătății în SUA, comparat cu cele din domeniul educației. Ulterior, subliniază necesitatea prioritizării educației și față de cele pentru sănătate, iar “death panel” este utilizat ca o ironie asupra rezultatului pe termen lung în anumite domenii secundare din sănătate. Gates face o afirmație legat de îngrijirea paleativă, despre care el însuși recunoaște că poate isca controverse:

Because of very, very high medical costs and a lack of willingness to say, ‘is spending a million dollars on that last three months of life for that patient, would it be better not to lay off those ten teachers and to make that trade-off in medical costs?’”

“But that’s called the death panel, and you are not supposed to have that discussion” (în original, min. 01.58)

Din cauza costurilor medicale foarte, foarte mari și a lipsei de voință de a spune, „decât să cheltuiești un milion de dolari pe ultimele trei luni de viață pentru acel pacient, nu ar fi mai bine să nu-i concediezi pe cei zece profesori și să faci acel schimb de cheltuieli medicale?’”

„Dar asta se numește panoul morții și nu ar trebui să deschizi această discuție”. (traducerea în limba română)

Așadar, Bill Gates nu sugerează în niciun fel introducere unor așa-zise panouri ale morții, ci folosește termenul ca o metaforă vizavi de propria sa sugestie privind tăierea unor fonduri din domeniul îngrijirilor paliative. 

Interviul original a fost luat, însă, în anul 2010, după cum arată și publicația AFP.


Astfel, această postare este o dezinformare care face parte dintr-un trend conspiraționist de pe rețelele de socializare, în care diverși utilizatori au preluat și distribuit imagini sau clipuri cu Bill Gates în care este asociat cu introducerea unor „panouri ale morții”. Bill Gates nu a sugerat niciodată asta și nici nu a fost prezent la summit-ul G20.