LIPSĂ CONTEXT | Postări care anunță “o nouă boală care îi va lovi pe români”


Un articol publicat pe 29 august 2021 de site-ul kanald.ro a fost preluat de mai mulți utilizatori Facebook. Postările sunt introduse cu textul: 

Lovitură GREA pentru milioane de români. Din păcate o nouă boală… —>> 𝗩𝗘𝗭𝗜 𝗜𝗡 𝗣𝗥𝗜𝗠𝗨𝗟 𝗖𝗢𝗠𝗘𝗡𝗧𝗔𝗥𝗜𝗨


Colajul foto care însoțește postarea este unul care sugerează o pandemie, cu oameni îmbrăcați în combinezoane și purtând măști, paturi de spital.

În exact aceeași formă, informația este prezentată pe mai multe profiluri de Facebook, dar linkurile din comentariu diferă.  (AICI, AICI și AICI)

Despre ce e vorba în articolul orginal?

Articolul  publicat de Kanal D în august 2021 și preluat de utilizatorii de Facebook prezintă, cu un titlu bombastic, rezultatele unui studiu OMS privind incidența hipertensiunii arteriale la nivel mondial. 

Studiul a fost dat publicității pe 25 august 2021 și a fost prima analiză globală cuprinzătoare a tendințelor în prevalența, detectarea, tratamentul și controlul hipertensiunii arteriale, condusă de Imperial College London și OMS, și publicată în The Lancet. 

În aceeași zi, OMS a lansat și nou ghid de tratament pentru hipertensiunea arterială.

Nu este vorba, deci, de nicio maladie NOUĂ și nu afectează doar românii.