Un incendiu din Olanda, transformat într-o știre falsă în România


O informație parțial falsă despre un incendiu produs în Olanda a devenit virală pe pagina Ortodox Info și preluată apoi de mai mulți utilizatori. Apelând la un îndemn, „Luați exemplu!”, postarea susține că „Olandezii au incendiat supermarketul cu carne artificială al Fundației Bill Gates!”. Textul este însoțit de un link către un articol al publicației cu același nume ca pagina de Facebook. 

În realitate, în postare sunt mai multe afirmații false

  1. În clădirea care a ars nu se producea carne „artificială”.

Unitatea care a ars era un centru de distribuție operat de Picnic, o companie olandeză de băcănie online, fondată în 2015. Aceasta permite utilizatorilor să comande alimente prin intermediul unei aplicații (supermarket online) și se ocupă și de livrare.

Conform unei declarații date pentru Associated Press de către Martijn Koolhoven, un reprezentant al companiei Picnic, depozitul care a ars nu era o fabrică de producție a cărnii alternative și nici măcar nu era folosită pentru producție. 

Centrul care a luat foc era folosit pentru a încărca comenzi în camioane electrice, pentru livrare.

  1. Compania nu este a Fundației Bill Gates, care a finanțat doar operațiunea de extindere.

Compania Picnic nu este deținută de Bill Gates sau de fundația acestuia. Legătura dintre Picnic și magnatul financiar este că firma a primit, în 2021, 600 de milioane de dolari pentru a-și extinde operațiunile în Europa. Printr-o comunicare de presă asumată de Martijn Koolhover (reprezentantul companiei Picnic), compania spune că parte din finanțare a fost oferită de Bill & Melinda Gates Foundation Trust și că acesta reprezintă „un investitor printre mulți alți acționari existenți, care au contribuit la finanțare”. Trustul soților Gates s-a alăturat în această operațiune investitorilor deja existenți.

  1. Focul nu a fost pus intenționat 

Conform primelor ipoteze de lucru ale poliției olandeze, focul nu a fost pus intenționat, ci s-a produs ca urmare a unui scurt-circuit la una dintre mașinile electrice care asigurau transportul mărfurilor.