Dezinformări rețele sociale
Data postării: 08.08.2023
www.factual.ro
ANALIZĂ | Ce este iVerify, instrumentul ONU de verificare a faptelor

Organizația Națiunilor Unite a început programul său automat de verificare a faptelor, gestionat de inteligența artificială, în anul 2021. În iunie 2023, programul era deja implementat în mai multe țări din Africa.



Acest fapt a stârnit un val de nemulțumire pe internet, iar unii utilizatori și-au exprimat temerea că acesta ar putea fi folosit pentru „eliminarea” publicațiilor independente și a „conspiraționiștilor”. De exemplu, această postare care circulă în România, susține: ONU numește Inteligența Artificială care va controla lumea ‘Fiara’. Prima misiune: eliminarea de pe internet a ‘conspiraționiștilor’! Organizația Națiunilor Unite (ONU) a lansat un nou sistem de verificare a faptelor gestionat de inteligența artificială (AI), care va fi folosit pentru a elimina complet „conspiraționiștii” și publicațiile independente de pe internet”.

Textul este preluat din două articole similare, publicate în aceeași zi, pe ZiuaNews și OrtodoxInfo.

Ce este iVerify?

Denumit iVerify (și nu „Fiara”, această referință nu apare în niciun document care ține de instrumentul ONU), programul, gratuit și public, poate fi lansat într-o anumită țară, doar atunci când ONU se asigură că el nu poate fi folosit pentru suprimarea libertății de exprimare.

Potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care este o rețea globală de organizații creată de ONU, „iVerify este instrumentul automat de verificare a informațiilor al PNUD, care poate fi folosit pentru a identifica informațiile false și pentru a preveni și atenua răspândirea acestora. iVerify va fi implementat doar în urma unei evaluări aprofundate, pentru a asigura faptul că soluția oferită unei anumite țări nu va fi utilizată greșit, în moduri care ar submina libertatea de exprimare, libertatea presei sau drepturile politice și sociale”. 

Cum funcționează?

PNUD explică, într-un articol, cum funcționează instrumentul de verificare:

„iVerify procesează articole și emite rapoarte care determină veridicitatea acestora. Mesajele (n.r. – care sunt verificate) pot fi introduse fie manual, de către utilizatori sau echipa iVerify, fie automatizate. Oamenii pot trimite articole pentru revizuire prin text (WhatsApp, SMS și multe altele) sau direct prin platforma iVerify. Folosind CrowdTangle, care permite iVerify să urmărească conținutul public pe rețelele sociale, iVerify revizuiește automat articolele din Facebook, Instagram și Reddit zilnic, rulându-le prin Detoxify, un algoritm open-source care utilizează învățarea automată pentru a detecta discursul instigator la ură”.

PNUD colaborează, în cadrul iVerify, cu IFCN (International fact-Checking Network), cea mai importantă rețea globală fact-checking, însă George Soros este doar unul dintre cei care au trimis fonduri către IFCN. George Soros este fondatorul Open Society Foundations, care a oferit granturi IFCN, printre mulți alții (lista finanțatorilor, disponibilă aici). Pentru a face parte din această rețea, redacțiile independente de fact-checking trebuie să îndeplinească mai multe criterii stricte de deontologie jurnalistică și să respecte o metodologie transparentă, riguroasă. Poynter, care este un institut media nonprofit ce deține IFCN, arată: 

„Ne prețuim reputația pentru excelența didactică și jurnalistică, dezvoltată pe parcursul a peste patru decenii. Pentru a proteja această reputație, păstrăm un control complet independent asupra conținutului nostru editorial și a programelor de predare. Indiferent de modul de finanțare, personalul Poynter are autoritatea finală asupra activității noastre, așa cum este subliniat în politicile noastre de etică”. Cu alte cuvinte, finanțatorii IFCN nu au putere de decizie în ceea ce privește informațiile pe care instituția media le verifică și nici asupra celor publicate. 

Metodologia aplicată verificării informației, în cadrul iVerify, este similară cu cea a IFCN: verificarea faptelor și nu a opiniilor, consultarea surselor relevante și investigarea tuturor părților unei informații, garantarea verificării din 3 surse diferite, publicarea rapoartelor bazate pe informațiile disponibile la un anumit moment, actualizarea cu informații noi. 

Proiectul-pilot iVerify a fost testat inițial în Zambia, în anul 2021.

*Foto: ONU

Programul din Zambia a fost implementat în colaborare cu Comisia Europeană, pentru „a proteja democrația împotriva dezinformării în perioada alegerilor din 2021”. 

Până acum, iVerify a mai fost implementat în Honduras, Kenya, Liberia, Sierra Leone. 

Se elimină utilizatori sau mesaje de pe internet?

Ca orice instrument de verificare a faptelor, acesta NU este guvernamental, nu implică reglementare legală și nu interzice mesajele false. Specialiștii care verifică mesajele false publică datele colectate pe o platformă, dar și în media, astfel încât publicul să poată consulta și varianta adevărată.

Diferite instrumente AI de fact-checking sunt disponibile online. Niciunul dintre acestea nu interzice utilizatori sau publicații, ci identifică și marchează mesajele determinate ca fiind false. 

SEO optimized by sem.ro SEO agency.