Dezinformări rețele sociale
Data postării: 06.06.2023
www.factual.ro
ANALIZĂ | Ce înseamnă decizia CEDO privind recunoașterea cuplurilor de același sex

Pe rețelele de socializare se vehiculează ideea că decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), luată în cazul Buhuceanu și Ciobotaru (și alte 20 de cupluri) împotriva României este un atac la familia tradițională. 

De exemplu, acest utilizator Facebook a scris că CEDO „obligă România să schimbe definiția familiei”.

*Captură ecran 06/06/2023

Decizia CEDO a fost luată în data de 23 mai 2023, în cazul Buhuceanu și alții vs. România și implică 21 de cupluri de cetățeni români de același sex. Cuplurile respective au formulat cereri la Serviciul de Stare Civilă cu intenția de a se căsători, însă acestea au fost respinse, potrivit legislației din România.

Cazul a ajuns la CEDO în anul 2019. Reclamanții au invocat articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, sprijinit de articolul 14 (privind interzicerea discriminării).

În solicitarea lor, cuplurile au susținut că nerecunoașterea relațiilor între persoanele de același sex, sub formă de căsătorie ori parteneriat civil, i-a afectat și dezavantajat profund.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a dat dreptate reclamanților, după patru ani în care atât aceștia, cât și statul român au avut posibilitatea să aducă argumente în sprijinul poziției lor. 

Decizia adoptată (la secțiunea B, propunerile părților, litera a) recunoaște dificultățile întâmpinate de cupluri, în mai multe circumstanțe: partenerii din astfel de relații nu sunt recunoscuți ca aparținători în spitale sau instituții medicale; nu pot să ridice cadavrul partenerului de la morgă în caz de deces; nu pot avea statut de coasigurat în contractul de asigurare de sănătate; dacă unul dintre parteneri a decedat, celălalt nu are dreptul la despăgubire (cum ar avea soțul supraviețuitor) și nici dreptul la pensie de urmaș; nu se acordă concediu de trei zile în caz de deces sau de boală gravă a partenerului și altele.

Potrivit aceleiași hotărâri CEDO, Comisarul pentru Drepturile Omului a remarcat că, după câteva decenii de progres considerabil privind drepturile egale pentru persoanele LGBT+ în Europa, a fost observată o reacție îngrijorătoare care a avut ca rezultat o stigmatizare crescută a persoanelor LGBT+. Comisarul a adăugat că, fără recunoașterea legală, cuplurilor de același sex li s-au refuzat drepturi care păreau evidente partenerilor de sex opus sau soților al căror statut era recunoscut de lege și au fost lăsați să se confrunte cu probleme grave în viața lor de zi cu zi.

Asociația ACCEPT, cea care a susținut (inclusiv financiar, după cum este menționat în hotărârea CEDO) cele 21 de cupluri în acest demers, a inițiat o petiție pe platforma campaniamea.declic.ro, prin care solicită adoptarea de instrumente adecvate de protecție și recunoaștere juridică pentru toate familiile din România. 

Potrivit unui sondaj realizat de această asociație în 2021, 71% dintre români cred că recunoașterea legală a familiilor formate din același sex nu ar avea niciun impact asupra vieții lor, iar 51% sunt total de acord și 17% parțial de acord că toate familiile ar trebui protejate de lege, inclusiv familiile formate din persoane de același sex. 

Curtea a decis, cu cinci decizii la două, că statul român a încălcat articolul 8 din Convenție. În evaluarea făcută, Curtea a confirmat că, în conformitate cu obligațiile pozitive care le revin în temeiul articolului 8 din Convenția Drepturilor Omului, statelor membre li se cere să ofere un cadru juridic prin care cuplurile de același sex să aibă recunoaștere și o protecție adecvată a relației lor (punctul 73 din hotărârea CEDO).

Curtea mai menționează că recunoașterea nu trebuie obligatoriu să ia forma căsătoriei, ci statul poate să aleagă un alt mijloc prin care parteneriatele dintre persoanele de același sex să fie recunoscute, iar obligațiile din articolul 8 din Convenție să fie respectate (punctul 74 din hotărârea CEDO).

CONCLUZIE – informația din postare este falsă. Decizia CEDO privind recunoașterea cuplurilor de același sex nu obligă statul român să schimbe definiția „familiei”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului spune, însă, că România trebuie să recunoască relațiile dintre persoanele de același sex, fie că alege să facă acest lucru prin căsătorie, parteneriat civil sau altă formă de comuniune legală.

*Foto copertă: pixabay.com

SEO optimized by sem.ro SEO agency.