Un fenomen fizic pe care oamenii de știință îl studiază de puțină vreme, frecvența așa-ziselor rezonanțe Schumann, a creat un val alarmist pe rețelele de socializare. Panica a plecat de la o anomalie în măsurarea frecvenței și s-a distribuit prin mai multe mesaje pseudoștiințifice, care interpretează eronat date valide.
Mai mulți utilizatori ai rețelelor sociale au preluat o postare care afirmă că planeta Pământ a trecut printr-o schimbare majoră din punct de vedere fizic, fapt care ar fi certificat de frecvența rezonanțelor Schumann. Acestea ar fi avut, în 18 și 19 iunie 2023, pulsații de 190 Hertz (Hz), mult mai mari decât în mod normal. „Cei mai afectați pot fi sau sunt oamenii care suferă de meteosensibilitate, o condiție medicală foarte puțin studiată de comunitatea științifică medicală. Organismele vii de pe întreaga planetă, de la plante și animale până la oameni sunt în prezent într-un proces de adaptare/acomodare la noua valoare medie a rezonanței Schumann”, susțin unele postări.
Ce sunt rezonanțele Schumann?
Conform NASA, rezonanțele Schumann sunt determinate de descărcările electrice ale fulgerelor. Undele rezultate se combină, crescând în intensitate și formând o „bătaie de inimă” atmosferică, repetitivă, cunoscută sub acest nume. Această rezonanță ajută la analizarea vremii de pe Pământ, a mediului său electric și pentru a ajuta la determinarea tipurilor de atomi din atmosferă.
Undele rezonante rămân „prinse” în interiorul atmosferei terestre și sunt, de obicei, de o frecvență destul de joasă, de până la 8 Hz, adică de aproximativ o sută de mii de ori mai joasă decât undele radio utilizate. Din anii 60 până în prezent, oamenii de știință au descoperit că variațiile rezonanțelor corespund schimbărilor anotimpurilor, activității solare, activității din mediul magnetic al Pământului și multor altor fenomene legate de Pământ, inclusiv cutremurele.
Ce s-a întâmplat în 18 și 19 iunie?
În perioada 18-19 iunie 2023, valori anormal de mari apăreau în grafice pentru rezonanțele Shumann, măsurate de Sistemul de Observare a Spațiului din Rusia. Mai mulți utilizatori TikTok și Youtube au preluat graficele cu anomaliile și le-au prezentat alarmist, fără explicații ale fenomenului.
Fizicianul român Cristian Presură explică faptul că rezonanțele înregistrate la Sistemul de Observare a Spațiului din Rusia au fost cauzate, cel mai probabil, de o eroare:
„Patternul acela ca o broderie apare brusc, după ceva întunecat (la ora 17:00), nu continuu. Asta înseamnă că, cel mai probabil, este vorba de o defecțiune tehnică! Semnalele sunt atât de bine definite în frecvență, încât cred că este vorba de un parazit de frecvență precisă, cel mai probabil frecvența curentului alternativ obișnuită și armonicele sale (50Hz, etc.)”, explică fizicianul Cristian Presură.
Cu alte cuvinte, măsurătorile anormale ar fi putut fi provocate de o pană de curent sau de altă defecțiune în sistemul electric al Observatorului.
Am solicitat și o explicație oficială de la Sistemul de Observare a Spațiului din Rusia, însă nu am primit niciun răspuns.
Este cazul să ne alarmăm?
Postarea analizată susține că „organismele vii de pe întreaga planetă, de la plante și animale până la oameni sunt în prezent într-un proces de adaptare/acomodare la noua valoare medie a rezonanței Schumann”.
Realitatea este că, până în prezent, nu există studii care să determine o legătură între frecvența rezonanțelor Schumann și eventuale efecte asupra corpurilor vii. „Aceste frecvențe nu pot influența starea omului așa cum e descris acolo, nu am văzut niciunde astfel de studii și, foarte important, [în postările analizate] nu se menționează amplitudinea semnalelor!”, specifică fizicianul Cristian Presură.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.