Dezinformări rețele sociale
Data postării: 29.08.2024
www.factual.ro
CONTEXT LIPSĂ | Vicepreședinta Kamala Harris ar vrea reducerea populației

Un utilizator Facebook a încărcat, pe rețeaua de socializare, o secvență dintr-un discurs al vicepreședintei SUA Kamala Harris, în care aceasta spune că „Atunci când noi investim în energie curată și în vehicule electrice și reducem populația, mai mulți dintre copiii noștri pot respira aer curat și pot bea apă curată”.


Eroarea preluată de rețelele sociale

 

În 14 iulie 2023, vicepreședinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, a ținut un discurs la Coppin State University din Baltimore, unde a vorbit despre acțiunile împotriva schimbărilor climatice. Printre acestea, se numără tăierea la jumătate a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030 și zero emisii nete până în anul 2050. 

În cadrul acestui discurs, vicepreședinta SUA a anunțat oferirea unei sume de 20 miliarde de dolari unei rețele naționale de organizații nonprofit, creditori comunitari și alte instituții financiare, în vederea finanțării a zeci de mii de proiecte pentru climă și energie curată, peste tot în America. 

La minutul 9:39 al discursului, vicepreședinta Kamala Harris spune, într-adevăr, că „Atunci când noi investim în energie curată și în vehicule electrice și reducem populația, mai mulți din copiii noștri pot respira aer curat și pot bea apă curată”. Însă, potrivit scriptului publicat de Casa Albă, vicepreședinta a făcut o greșeală, zicând “reduce population” (reducerea populației), în loc de “reduce pollution” (reducerea poluării). Practic, vicepreședinta SUA s-a încurcat, cele două cuvinte fiind asemănătoare. 

Alte site-uri de verificare a informației, precum FactCheck.org și Lead Stories, au arătat faptul că vicepreședinta a făcut o eroare și că nu se referea la reducerea populației, ci la reducerea poluării, lucru evident și din firul logic al discursului ținut, dar și din tema conferinței. Nu există nicio altă referire la o presupusă reducere a populației, în discursul Kamalei Harris.


Concluzie

 

Vicepreședinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, a încurcat cuvântul “pollution” cu “population”, făcând astfel o greșeală în discursul său. Această greșeală, însă, nu denotă dorința SUA de a reduce populația, drept soluție la schimbările climatice.

 

SEO optimized by sem.ro SEO agency.