Un utilizator Facebook a postat o captură foto a unui articol cu titlul „The FAA has very quietly tacitly admitted that the EKGs of pilots are no longer normal. We should be concerned. Very concerned” (trad. – FAA – Administrația Federală Americană de Aviație – a recunoscut tacit, că EKG-urile piloților nu mai sunt normale. Ar trebui să fim îngrijorați. Foarte îngrijorați). Postarea e însoțită de comentariul „Aia e, bravo!”
Ce susține articolul?
Articolul la care face referire utilizatorul Facebook a apărut în newsletterul publicat pe o pagină aparținându-i lui Steve Kirsch, cel care îl și semnează.
Steve Kirsch este un antreprenor american cunoscut pentru opiniile sale antivacciniste și acuzat de răspândire de informații false cu privire la vaccin și efectele sale.
Autorul susține că, în octombrie 2022, FAA (Administrația Federală Americană de Aviație) a modificat parametrii standard considerați normali a examenului EKG la piloți, în sensul modificării limitei maxime a parametrului PR. Această modificare ar fi, în opinia autorului, o acceptare tacită a faptului că vaccinarea anticovid a produs modificări la nivelul inimii.
Și aduce apoi o serie de așa-zise dovezi care i-ar susține teoria, inclusiv un interviu cu un cardiolog, Thomas Levy. Acesta este un medic sancționat de Colegiul Medicilor din America pentru promovarea unor tratamente neautorizate împotriva covid.
Ce modificări a făcut FAA?
Pe pagina FAA există un ghid al examenelor medicale făcute periodic piloților și standarde considerate normale ale acestora, pentru toate tipurile de analize. Aceste valori standard sunt modificate periodic, în funcție de observațiile și indicațiile specialiștilor.
În octombrie 2022, parametrii standard pentru examenul EKG au fost modificați, în sensul majorării valorii maxime admisibile a parametrului PR, în cazul unui bloc atrioventricular, de la 0,2 la 0,3 sec.
Ce este parametrul PR și ce reprezintă?
EKG, testul de electrocardiogramă, este un examen medical care măsoară activitatea electrică a inimii. Parametrul PR la care se face referire măsoară timpul în care semnalul electric ajunge din partea superioară a inimii în partea inferioară. Valorile sale considerate normale sunt între 0,12-0,2 secunde.
Totuși, studiile de specialitate (ca acesta, publicat înainte de pandemia de covid19) au arătat că un interval de până la 0,3 secunde se poate întâlni la persoane adulte, însă fără modificări substanțiale ale valorilor cardiace. Această caracteristică poate face ca inima să bată mai încet sau artimic. Un interval PR mai mic de 0.3 sec la EKG indică doar întârzierea semnalului electric, nu blocarea acestuia.
„De cele mai multe ori, un astfel de bloc nu are efecte vizibile, se descoperă doar în urma analizelor specifice. În general nu necesită un tratament specific, doar urmărire constantă și evaluare completă periodică de către specialist”, a declarat, pentru AP, dr. Roland Assi, chirurg cardiolog și profesor Yale University.
Anterior, piloții care depășeau limita de 0,2 secunde, dar nu și pe cea de 0,3 secunde, erau obligați să prezinte documente care să ateste că nu aveau „nicio dovadă de modificare structurală sau de boală coronariană” înainte de a putea fi certificați să zboare.
Noile norme practic doar elimină această obligativitate.
De ce a modificat FAA ghidul?
Factual.ro a solicitat FAA mai informații legate de această actualizare a ghidului în cazul examenului EKG. Purtătorul de cuvânt al instituției, Maria Njoku, ne-a transmis că toate modificările făcute în ghidul medical se bazează pe noi dovezi științifice.
„Atunci când face modificări la cerințele și ghidurile medicale, FAA urmează procese standard bazate pe date și știință. Noile dovezi științifice au permis FAA să crească în siguranță toleranța folosită pentru a detecta o anumită afecțiune cardiacă. Publicăm actualizări ale Ghidului pentru examinatorii medicali din aviație în fiecare lună și informăm examinatorii când sunt publicate modificări” – comunicat FAA, pentru Factual.ro.
De asemenea, FAA a subliniat că inclusiv decizia de vaccinare anticovid a piloților s-a bazat pe indicațiile medicale ale șefului corpului medical al Federației și că nu există nicio dovadă că vaccinul ar fi avut efecte asupra piloților.
Reacțiile severe la vaccinurile anticovid, cum ar fi eventuale leziuni cardiace, sunt rare, potrivit CDC. Miocardita, inflamația mușchiului inimii și pericardita, inflamația mucoasei exterioare a inimii, au fost raportate la adolescenți și bărbați tineri la câteva zile după ce au primit vaccinuri cu Pfizer sau Moderna, dar aceste cazuri sunt, de asemenea, puțin frecvente.
CONCLUZIE: PARȚIAL FALS. FAA a extins parametrii acceptabili la screening-ul piloților pentru o anumită afecțiune cardiacă, dar această schimbare a fost făcută pe baza unor dovezi științifice și nu pentru că piloții au avut modificări cardiace după vaccinarea anticovid.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.