Mai mulți utilizatori de Facebook au distribuit un articol publicat de ziarul Național.ro cu un titlu care sugerează că fenomenul încălzirii climatice nu se confirmă în România din cauza temperaturilor fluctuante care nu sunt în conformitate cu previziunile specialiștilor în domeniu.
Articolul din ziarul Național.ro, publicat în 21 august 2023, cuprinde informații despre încălzirea globală care nu s-ar confirma în România, pentru că avem veri și primăveri mai friguroase și culturi agricole compromise din cauza frigului, nu a secetei. Se adaugă faptul că în anumite zone, iernile sunt mai blânde, dar în general, calculele din modelele climatologilor nu se adeveresc.
Factual a publicat, acum o lună, o analiză despre argumentul fostelor recorduri de temperatură folosit pentru negarea fenomenului încălzirii globale. Am arătat atunci de ce trebuie să ne uităm la clima analizată ca sistem global, mediile de temperatură și nu la evenimente scoase din context.
Este important să facem distincția între vreme și climă.
Vremea se referă la condițiile atmosferice pe termen scurt, în timp ce clima se referă la modelele meteorologice într-o regiune pe termen lung. Deci, chiar dacă unele perioade de timp pot avea temperaturi mai scăzute sau mai ridicate decât în mod obișnuit, acestea NU contrazic în mod necesar fenomenul încălzirii globale.
Încălzirea globală privește creșterea temperaturilor medii ale Pământului pe termen lung, iar perioadele scurte de vreme atipică nu sunt suficient de relevante pentru a trage concluzii despre schimbările climatice globale. Este important să luăm în considerare datele științifice pe termen lung pentru a înțelege impactul încălzirii globale și schimbările climatice.
Un comunicat de presă publicat de Ministerul Mediului arată că 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România:
„Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, anul 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România, temperatura medie anuală fiind de 11.77°C, iar abaterea termică de 1.55°C faţă de media perioadei 1981-2010.
Cei mai călduroşi 5 ani din perioada 1900-2022 sunt: 2019, 2020, 2022, 2015 şi 2007, iar intervalul 2012-2022 reprezintă perioada de 11 ani consecutivi cea mai călduroasă, fapt care confirmă în mod evident tendinţa de creştere a temperaturii aerului şi în ţara noastră.”
Potrivit cercetătorilor de la InfoClima, temperaturile medii în România au înregistrat tendințe de creștere în ultimele decenii. Într-o analiză Factual am arătat graficele și măsurătorile înregistrate de aceștia, conform cărora temperaturile medii pentru toate orașele analizate sunt în creștere.
De asemenea, schimbările climatice pot avea un impact asupra biodiversității, a resurselor de apă și a agriculturii în România. Posibile consecințe includ acumularea de poluare atmosferică la nivelul solului, creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră sau modificări ale calității aerului.
Dovezile științifice arată că temperaturile globale sunt în creștere și că acest lucru are efecte asupra climei, inclusiv fenomene extreme precum valuri de căldură, secetă sau creșterea nivelului mării. Deși temperaturile pot varia în mod natural de la an la an, nu sugerează că tendința globală de încălzire nu există. Pe termen lung, temperaturile medii rămân pe o traiectorie de creștere, deși pot exista variații pe termen scurt.
Fiecare loc poate avea caracteristici climatice specifice și poate exista variabilitate în privința schimbărilor de temperatură. Dar e important să ținem cont de faptul că încălzirea globală este un fenomen care afectează întreaga planetă pe termen lung, adică temperaturile medii cresc, inclusiv în România.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.