Dezinformări rețele sociale
Data postării: 08.05.2024
www.factual.ro
FALS | Inundațiile din Dubai ar fi fost provocare de „chemtrails”

Un utilizator Facebook a postat un reel în care se afirmă că inundațiile care au avut loc la mijlocul lui aprilie 2024 au fost provocate de „chemtrails”.

În clip se susține că procedeul de „însămânțare a norilor” este același lucru cu teoria conspiraționistă „chemtrails”, iar aceste tehnici au fost folosite în Emiratele Arabe.  

„Aveți o dovadă că însămânțarea norilor, modificarea vremii este cât se poate de reală! Ne-au spus-o cei de la Digi, ne-o spun și cei de la Antena 3. Acuma sper să înțeleagă oamenii că ceea ce spuneam acum trei ani de zile este purul adevăr! Când te joci cu vremea, te arzi sau te inundă, gen Arabia Saudită. Întrebarea este de ce fac asta?! Și Marea Britanie și România și în toată Europa? Adică, de ce ne dau cu chimicalele alea pe cer? Ia hai să-i auzim!”, se transmite în clipul postat de utilizatorul Facebook.

În clipul video apar știri de le televiziunile Digi 24 și Antena 3 în care se afirmă că ploile torențiale care au avut loc în emiratele arabe în luna aprilie 2024 au fost provocate prin „însămânțarea norilor”.

În știri reporterii arată că că „norii sunt bombardați cu trei tipuri de substanțe: -iodură de argint; -uree; -gheață uscată – forma solidă a dioxidului de carbon”. 

Prezentatorul știrii difuzate la Antena 3 comentează o animație, în care se arată un avion care zboară deasupra plafonului de nori și din care sunt lansate substanțele, și explică faptul că „după acest mix de substanțe, norii devin mult mai denși, iodura de argint atrage particulele de apă care devin foarte-foarte grele și se generează ploi torențiale. Particulatea acestor ploi este că sunt foarte locale”. 

„Deci în România folosesc rachete să împrăștie norii și unde vor ei dau cu „cloud seeding”, însămânțarea norilor. (…) ceea ce ne spune Green Peace este că aceste chimicale sunt total nocive pentru noi, oamenii, iar toate mizeriile astea intră în plante, în legume, în fructe pe care noi le mâncăm. Pe ei nu-i interesează, ei vor să ne extermine!”, mai spune autorul clipului.

Teoria „chemtrails” este face parte din agenda adepților teoriilor conspirațiilor și presupune că organizațiile oculte încearcă să controleze demografic populația prin împrăștierea în atmosferă de substanțe toxice. Factual. ro a publicat mai multe articole despre aceste idei (vezi aici, aici, aici sau aici).

Aplicația zoom.earth arată că la mijlocul lunii trecute, deasupra Emiratelor Arabe a trecut un front atmosferic de precipitații masive, fapt care a generat furtuni și ploi torențiale.

*Sursa foto: zoom.earth

 

Furtuna  a făcut ca autostrăzile să fie impracticabile, a generat blocaje în trafic, a inundat locuințele și a închis școlile și instituțiile. Știrile au transmis că cel puțin 20 de persoane au murit în urma furtunii.

Emiratele Arabe sunt situate într-o zonă aridă, astfel că autoritățile apelează deseori la procedeul denumit „însămânțarea norilor” pentru a provoca ploi. Acest procedeu, contestat de militanții pentru ecologie din cadrul Green Peace,  presupune folosirea iodurii de argint

Toxicitatea acestei substanțe, folosită ca antiseptic în medicină, este dată de sărurile aflate în compoziția ei. În doze mari, argintul și compușii conținuți pot fi absorbiți în sistemul circulator și se depun în diferite țesuturi ale corpului, ducând la argirie, care are ca rezultat o pigmentare albastru-cenușie a pielii, ochilor și membranelor mucoase. 

De asemenea, în procedeul de însămânțare a norilor mai este folosit dioxidul de carbon, cunoscut și sub denumirea de „gheață carbonică” pentru că această substanță se sublimează direct în vapori de apă. 

Primele experimente de „însămânțare a norilor” au fost realizate în anul 1946 de cercetătorul american Vincent J. Schaefer Papers.

Practic, atunci când acești doi compuși intră în contact cu vaporii de apă din din norii suprarăciți, se formează nuclee în jurul cărora picăturile de apă se evaporă. Vaporii de apă rezultați se depun în cristale de gheață, care se formează rapid pe măsură ce picăturile de apă se atașează. 

Cercetătorul Bogdan Antonescu a explicat pentru Factual.ro că inundațiile din Emiratele Arabe nu ar fi putut fi provocare de „chemtrails”

„Este clar o confuzie dintre „chemtrails” – nici mai mult nici mai puțin decât o teorie a conspirației – și programele de însămânțare a norilor (în care se folosesc, printre alte metode, rachete care împrăștie iodură de argint). Cred că pentru a lămuri această confuzie este nevoie înțelegem câteva aspecte legate de fizica norilor, mai precis de microfizica norilor. De la început trebuie spus că picăturile (particulele) de nor nu sunt apă în stare pură. Pentru ca o picătură de nor să se formeze trebuie să existe în atmosferă nuclee de condensare. Pe aceste nuclee de condensare are loc condensarea vaporilor de apă și formarea picăturilor de nor. Nuclee de condensare pot fi particule mici de praf, polen, funingine sau, în anumite regiuni, sare de mare. În lipsa acestor nuclee de condensare, deci într-o atmosferă perfect „curată”, nu se pot forma particulele de nor. Acest proces poate fi foarte bine exemplificat de „urmele de condensarea” lăsate de avioane. Aceste „urme de condensare” deoarece particulele evacuate din motoarele aeronavelor devin nuclee de condensare suplimentare (față de ceea ce există în mod natural în atmosferă) duc la formarea norilor. 

Acum că am lămurit, zic eu, partea legată de nuclee de condensare și de „chemtrails” să analizăm puțin partea legată de însămânțarea norilor. Odată ce norii se formează, în interiorul norului, în funcție de altitudinea la care evoluează norul, există particule în stare lichidă – formate ca urmare a prezenței nucleelor de condensare la temperaturi mai mici de 0°C. Există mai multe procese fizice care împiedică transformarea acestor picăturilor suprarăcite în cristale de gheață și care nu sunt relevante pentru această discuție. Așa cum picăturile de nor se formează în prezența nucleelor de condensare, avem nevoie de nuclee de înghețare pentru a duce la formarea fazei de gheață în nori. Aceste nuclee de înghețare pot fi praf mineral sau particule biologice. Practic în prezența acestor nuclee de înghețare vaporii de apă trec în stare solidă fără a mai trece prin faza lichidă. 

Dacă sunt introduse „artificial” nuclee de înghețare într-un nor (este însămânțat norul)  se formează particule de gheață care reduc cantitate de vapori de apă din aer. Dacă aceste particule de gheață cresc suficient de mult, norul poate să producă ninsoare sau ploaie (dacă particulele de gheață se topesc în cădere). Însămânțarea norului poate fi făcută din avione, cu ajutorul rachetelor sau a unor dispozitive de la sol. Una dintre cele mai folosite substanțe pentru însămânțarea norilor este iodura de argint. 

Practic însămânțarea norilor funcționează redistribuind apa din norii care deja conțin apă. Deci o astfel de procedură nu poate funcționa dacă nu există nori în regiunea respectivă. Eficiența acestei proceduri este un subiect separat despre care nu are sens să vorbim aici. Uneori însă sunt situații în care un fenomen natural (o furtună cu precipitații foarte intense) apare într-o regiune în care există astfel de programe de însămânțare a norilor. Asta sa întâmplat și în Dubai. Din punctul meu de vedere inundațiile din Dubai nu sunt o consecință a însămânțării norilor. Dar inundații din Dubai pot fi o consecință a schimbărilor climatice. Studii arată că odată cu creșterea temperaturii medii globale vom avea din ce în ce mai multe evenimente cu precipitații extreme. Însă, pentru moment nu putem atribui clar inundații din Dubai schimbărilor climatice (aceste inundații pot fi asociate cu variabilitatea naturală). Avem nevoi de studii care să analize acest eveniment, iar aceste vor venii în lunile următoare. Din punctul meu de vedere este mult mai probabil ca aceste inundații să fie asociate cu schimbările climatice decât cu însămânțarea norilor”.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.