Dezinformări rețele sociale
Data postării: 02.01.2024
www.factual.ro
FALS | Militarii străini veniți în România nu sunt plătiți de statul român

În luna noiembrie, un videoclip postat pe Facebook care a strâns peste 60 de mii de vizualizări și aproape 4000 de reacții prezenta situația armatelor străine de pe teritoriul României: „(…) le întrețin românii din banii lor, cheltuiala fiind cunoscută, toate costurile pe care le suportă statul român sunt de 1000 de euro pe zi pentru fiecare militar. Deci înmulțiți pe cei 5500 de militari care sunt oficial în România – unele informații spun că ar mai fi câteva sute despre care nu s-a făcut vorbire în rapoartele oficiale (…) – dar înmulțiți 1000 cu 5500 și vedeți cheltuiala pe zi a poporului român ca să întrețină aceste armate străine (…).”

Pe site-ul oficial al NATO se face referire la sporirea trupelor militare în Flancul de Est, mai ales după războiul provocat de Rusia în Ucraina, ca o formă de apărare colectivă și descurajare a unor potențiale agresiuni contra unui stat NATO: „Anexarea ilegală și nelegitimă de către Rusia a Crimeei în 2014 și invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022 au schimbat fundamental mediul de securitate din Europa, iar NATO a răspuns prin întărirea semnificativă a pregătirii sale de a proteja și apăra toți Aliații”

Aceeași sursă menționează și crearea a opt grupuri de lucru multifuncționale, alcătuite din trupe străine pe teritoriul unor state-gazdă, ce operează în colaborare cu forțele naționale de apărare internă, fiind vorba de Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia. Oficialii NATO mai transmit și că, după invazia Ucrainei în februarie 2022, Aliații au consolidat grupurile de luptă existente și au convenit să înființeze încă patru grupuri de luptă multinaționale în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Acest lucru a adus numărul total de grupuri de luptă multinaționale la opt, a dublat efectiv numărul de trupe la sol și a extins prezența NATO de-a lungul flancului estic al Alianței – de la Marea Baltică în nord până la Marea Neagră în sud.

La momentul actual (decembrie 2023), în România, există trupe străine din partea următoarelor state: Franța (stat-cadru), Belgia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia și Statele Unite ale Americii (state contributive). 

O statistică recentă arată că în anul 2022 România se afla pe locul 2 ca număr de militari NATO în Flancul de Est (79.3000 de militari), după Polonia, pe teritoriul căreia și-au desfășurat activitatea peste 130.000 de militari. Când vine vorba de România, totuși, menționăm că din cei aproape 80 de mii de militari doar 3300 sunt străini, restul fiind soldați români, conform aceleiași surse. Ulterior, la summitul NATO din 2022 organizat la Madrid, șefii statelor aliate membre au decis extinderea planului de apărare, deci și mărirea efectivelor militare până la sfârșitul anului 2023. 


Factual.ro a solicitat informații de interes public de la Ministerul Apărării Naționale în privința numărului de militari străini de pe teritoriul României, a indemnizațiilor pe care le primesc, precum și a celor responsabili cu plata acestora. Redăm mai jos răspunsurile furnizate.


Câți militari străini se află pe teritoriul României? Câți dintre ei sunt militari NATO?

România beneficiază, în prezent, de sprijinul a circa 5000 de militari străini detașați în cadrul Grupului de Luptă al NATO, al detașamentelor americane dislocate în țara noastră, al comandamentelor NATO din România, precum și al unor exerciții comune și al misiunii de poliție aeriană.


Câți bani cheltuie statul român pentru a întreține militarii străini în România, incluzând cazare, mese, diurne etc.?

Structurile militare ale națiunilor aliate sau partenere, care sunt dislocate pe teritoriul țării noastre, beneficiază de serviciile și bunurile necesare susținerii personalului propriu, astfel:

  • prin forțe proprii, având încheiate contracte cu firme civile, pentru livrarea bunurilor și serviciilor menționate anterior (de exemplu, alimente pentru prepararea și servirea mesei, carburanți pentru producerea energiei electrice, servicii de vidanjare etc.);
  • cu sprijinul României, care pune la dispoziție, prin grija MApN, serviciile de sprijin necesare, cu rambursarea costurilor înregistrate de către națiunea care a dislocat structurile militare în țara noastră;
  • prin excepție, contingentul militar polonez, dislocat în garnizoana Craiova, beneficiază de sprijin gratuit, însă în baza principiului reciprocității, în condițiile în care detașamentul român dislocat în Polonia beneficiază, la rândul său, de sprijin gratuit din partea statului polonez.

Cine plătește salariile militarilor străini de pe teritoriul României?

Toate cheltuielile de personal pentru militarii străini (salarii, diurne, chirii etc.) sunt suportate de către națiunile trimițătoare, conform NATO SOFA. Acestea sunt responsabilitate națională pentru toate țările membre ale NATO.

Așadar, conform răspunsului furnizat de MApN, cei 5000 de militari străini veniți în România sunt fie plătiți de statele de origine, fie plătiți de statul român cu rambursarea cheltuielilor din partea statului trimițător, fie beneficiază de sprijin gratuit (doar cazul armatelor poloneze), în condițiile în care si armatele române din Polonia au același tratament acolo. Statul român nu plătește trupele străine, iar cei 5500 de militari străini de care se face referire în videoclipul de pe Facebook sunt de fapt 5000, care e un număr-record al ultimilor ani, într-un context internațional aparte. 



SEO optimized by sem.ro SEO agency.