Dezinformări rețele sociale
Data postării: 20.12.2022
www.factual.ro
FALS | O imagine cu o pădure din Thailanda, prezentată ca fiind din Austria și folosită drept argument anti-austriac

O postare compusă dintr-un colaj cu două imagini induce ideea că în România pădurile sunt tăiate, pentru ca, în Austria, acestea să fie protejate. În realitate, țara noastră are o suprafață împădurită de aproape două ori mai mare decât Austria.

“România arată așa… pentru ca Austria să arate așa… ” este textul care apare pe imaginea compusă din cele două fotografii și care a fost distribuită de peste 400 de ori.

Foto: captură Facebook / 20.12.2022

În colaj, însă, sunt imagini din zone total diferite. Ca să ne lămurim, am solicitat părerea unui specialist. Diana Culescu, doctor în horticultură și peisagist, explică:

În prima imagine intuiesc prezența unei plantații de exploatare, deoarece toți arborii, care după siluetă par a fi brazi (Abies alba), au dimensiuni similare, ceea ce este esențial atunci când dezvolți material vegetal pentru producerea de cherestea. Plantațiile de protecție sunt realizate în general din mai multe specii (pentru a asigura rezistență în fața bolilor și dăunătorilor, pentru a forța o creștere mai rapidă prin instalarea concurenței între specii etc.) și, prin urmare, arborii nu generează o imagine atât de uniformă precum cea prezentată în acest caz. Având în vedere că, de principiu, aici pare că discutăm despre o plantație de producție, atunci, înainte de a reacționa, este important să știm ce prevede amenajamentul silvic, adică planul de management care spune cum trebuie gestionat un anumit teritoriu împădurit. În general, pentru plantațiile de exploatare, amenajamentul silvic poate să prevadă tăierea exemplarelor ajunse la 30-40 de ani, cum este cazul arborilor din această imagine”, spune Diana Culescu.

Cu alte cuvinte, imaginea pare să arate tăierea unor copaci care au fost plantați și crescuți special pentru acest lucru și care au ajuns la vârsta necesară pentru tăiere.

A doua imagine prezintă o pădure tropicală

Cât privește cea de-a doua imagine, aceasta nu este nici măcar din Europa, cu atât mai puțin din Austria. Sursa imaginii este Shutterstock, o bază de fotografii din Statele Unite ale Americii, iar imaginea a fost surprinsă de Stephane Bidouze și reprezintă o „Vedere aeriană a pădurii tropicale din parcul național Doi Inthanon, Thailanda”.

În cea de-a doua imagine intuiesc prezența unei păduri pluriene (cu indivizi de mai multe vârste) și pluri-specie (formată din mai multe specii). În plus, arhitectura arborilor din imagine, mă duce cu gândul la speciile din zonele mai apropiate de Ecuator. Acum, a compara o plantație de exploatare din Europa (posibil chiar România – vezi habitatul natural pentru Abies alba) cu o pădure naturală din Thailanda este ca și când ai compara mere și rădăcini.Tot la plante ne referim, dar contează subiectul abordat, pentru a păstra o coerență a discursului. Pentru mine, comparația între cele două imagini este ca și când ai zice că e mai bine să ai un lac natural decât o fosă în care se strânge apă de ploaie. Desigur că este mai bine să ai un lac natural dacă discutăm despre biodiversitate sau despre petrecerea timpului liber, dar dacă discutăm despre managementul apelor pluviale și despre resurse alternative pentru udarea grădinii de legume poate este ok și fosa în care se strânge apă de ploaie”, conchide peisagista Diana Culescu.

Cele mai recente date Eurostat arată că, la nivelul Uniunii Europene, România se află pe locul 9 în topul statelor la capitolul suprafețe împădurite, înaintea Austriei, care ocupă locul 11.

Este adevărat totuși că România a depășit Austria la capitolul exploatare forestieră în anul 2020, cu o diferență de 1,2 milioane de metri cubi.

Potrivit Eurostat, cu un an mai devreme, în 2019, Austria exploata cu peste trei milioane de metri cubi mai mult lemn decât România.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.