Un video publicat de o pagină Facebook susţine că Pământul ar avea doar 6.000 de ani vechime, întrucât diametrul Soarelui se micşorează cu 1,5 metri pe oră.
„Diametrul Soarelui se micşorează cu viteza de aproximativ 1,5 metri pe oră. Înseamnă 1% în 1.000 de ani! Cu 6.000 de ani în urmă, la momentul creaţiei, Soarele era mai mare cu doar 6%! În urmă cu 100.000 de ani, Soarele ar fi fost de două ori mai mare decât astăzi! În urmă cu 20 milioane de ani, Soarele ar fi atins suprafaţa Pământului. Soarele nu are miliarde de ani!”, scrie în video.
Afirmaţia are la bază Teoria Creaţionistă a Pământului tânăr. Este o teorie care neagă evoluționismul darwinian și promovează varianta creării lumii de către o forță supranaturală.
În 1961, Henry M. Morris (inginer) și John C. Whitcomb (teolog) au publicat cartea „The Genesis Flood“, susţinând că Pământul este tânăr din punct de vedere geologic. Niciunul dintre ei nu avea pregătire în domeniul geologiei. Au câștigat totuși foarte mulți adepți, care chiar au încercat să impună în școlile americane predarea acestei teorii. Curtea Supremă a SUA a respins demersurile, în 1968.
Deşi conceptul nu este susţinut de comunitatea ştiinţifică, în 1970, Morris a înfiinţat Institutul pentru Cercetarea Creaţiei (ICR), entitate care funcţionează şi în prezent. Activitatea organizaţiei se focusează pe încercarea de a contrazice aproximativ toată ştiinţa modernă.
Susţinătorii ideologiei cred că o dovadă pentru vârsta tânără a Pământului ar fi micşorarea Soarelui, cu o rată de 1,5 metri pe oră, idee promovată de astronomii John Eddy şi Aram Boornazian în lucrarea „Secular Decrease in the Solar Diameter, 1836-1953“, din 1979. Constatările făcute de aceştia au fost respinse de comunitatea academică. În acelaşi an, un grup de cercetători (S.Sofia, J.O’Keefe, J.R.Lesh și A. S.Endal) au publicat un articol în revista Science, potrivit căruia diametrul unghiular al soarelui nu s-a diminuat foarte mult, între 1850 și 1937.
Printre cei mai cunoscuţi adepţi contemporani ai acestei teorii se numără Kent Hovind, un fundamentalist evanghelist, cunoscut și ca protestatar. În 1999, acesta a publicat cartea „Unmasking the False Religion of Evolution“. Lucrarea prezintă numeroase exemple lipsite de orice fundament ştiinţific (sau chiar rupte de realitate), care, în opinia autorului, neagă evoluționismul darwinian.
Redăm mai jos unul dintre acestea:
„Institutul Smithsonian are 33.000 seturi de rămășițe umane în subsolul lor… Multe dintre ele au fost obţinute în timp ce oamenii erau încă în viață. Au fost atât de disperați să găsească verigi lipsă, să-și demonstreze teoria, încât au ucis oameni pentru a o dovedi. Filozofia evoluției i-a împins să facă acest lucru”, scrie Kent Hovind.
Hovind a fost arestat, în 2021, după ce a fost acuzat de soția sa, pentru violență domestică.
Studiile NASA menţionează că vârsta Pământului este estimată la 4,5 miliarde de ani, punct de reper fiind momentul formării nucleului.
Referitor la micşorarea Soarelui, oamenii de știință sunt de părere că aceasta va avea loc, însă nu într-un viitor apropiat. În prezent, Soarele se află la mijlocul ciclului său de viață, având o vechime de aproximativ 4,5 miliarde de ani. Peste 5 miliarde de ani, Soarele se va transforma într-o stea rece, iar la alte câteva miliarde de ani după, va ajunge la aproximativ aceeași dimensiune cu Pământul, însă va cântări de 20.000 de ori mai mult.
Teoria Pământului Tânăr a fost demontată și de alte organizații internaționale de fact-checking – aici un exemplu de la PolitiFact (SUA). Verificarea a pornit de la discursul unui adept, republicanul Jesse Kremer, reprezentant al statului Wisconsin în Congresul SUA. Politicianul a citat teoria dorind să justifice adoptarea unei legi care atinge dreptul la liberă exprimare.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.