Pe 18 septembrie, pagina Apărătorul Ortodox a publicat un mesaj care susține că România produce ploaie artificială începând cu 2022, menționând existența a 20 de generatoare terestre și făcând referire la avioane speciale care ar stimula precipitațiile prin însămânțarea norilor cu iodură de argint.
Nu este o teorie a conspirației, ci o știre oficială: România produce ploaie artificială din 2022. „Avem deja 20 de generatoare terestre”. În 2024, discuțiile s-au schimbat și cei care susțin că văd chemtrails pe cer înainte de schimbarea vremii sunt considerați conspiraționiști
Articolul din postare susține că, în 2022, autoritățile au prezentat un program de însămânțare a norilor, realizat cu ajutorul avioanelor care deversează substanțe pentru a influența condițiile meteorologice, iar cei care susțin că observă chemtrails (urme de avioane asociate schimbărilor meteorologice) sunt considerați conspiraționiști.
Ploaia artificială sau „însămânțarea norilor” reprezintă o tehnică prin care se stimulează formarea precipitațiilor. Aceasta implică introducerea de substanțe chimice, precum iodura de argint sau clorura de calciu, în norii existenți, pentru a accelera condensarea vaporilor de apă. Scopul principal este de a crește cantitatea de ploaie, mai ales în zonele afectate de secetă sau acolo unde este necesară gestionarea resurselor de apă.
În 2022, Administrația Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (ASNACP) a inițiat trei programe experimentale care urmăresc testarea de noi tehnologii pentru intervenții active în atmosferă, cu scopul de a combate seceta și de a stimula creșterea precipitațiilor. Aceste experimente, desfășurate în diverse regiuni ale României, includ utilizarea generatoarelor terestre, rachetelor și baloanelor cu heliu, adaptate pentru a însămânța norii cu substanțe chimice ce stimulează formarea precipitațiilor.
Tot Administrația Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (ASNACP) a publicat două comunicate de presă care descriu etapele experimentale pentru creșterea și uniformizarea precipitațiilor în zone afectate de secetă din România.
Primul comunicat anunță o nouă etapă a unui experiment de creștere a precipitațiilor în zonele afectate de secetă din România, desfășurat între 26 aprilie și 15 mai 2022.
Al doilea comunicat de presă descrie o etapă dintr-un experiment desfășurat între 10 și 20 iulie 2022, care urmărea creșterea precipitațiilor în regiunile afectate de secetă din Bărăgan și alte zone agricole din România, folosind aviația și tehnologia de însămânțare a norilor.
Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor a devenit funcțional începând cu anul 2000, ca urmare a necesității adoptării unor măsuri preventive de reducere a riscurilor climatice asociate fenomenelor meteorologice extreme: grindină, ploi torențiale, secetă, ș.a. Scopul SNACP este de a asigura protecția culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere, etc) precum și al comunităților rurale din zonele de intervenție, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice. Activitățile de intervenții active în atmosferă generează modificări ale condițiilor meteo-climatice la nivel local, cu rază limitată de acțiune, în spațiu și timp. Reglementarea activității de intervenții active în atmosferă a fost realizată prin Legea nr.173/2008 privind intervențiile active în atmosferă și prin hotărâri ale Guvernului pentru aprobarea normelor de aplicare a legii, a structurii și a Programului de dezvoltare a SNACP 2010-2024.
Sursă: Administrația Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (ASNACP)
Afirmația că România produce ploaie artificială nu este complet falsă, însă trebuie înțeleasă în context. Acest proces nu trebuie confundat cu „crearea” de ploaie din nimic, ci reprezintă o metodă de a influența norii existenți pentru a maximiza cantitatea de precipitații. Astfel, în condițiile potrivite, acest tip de tehnologie poate contribui la atenuarea efectelor secetei, însă este limitată la perioade în care deja există formațiuni noroase.
Chemtrails, o teorie a conspirației populară pe internet, se referă la urmele de condens lăsate de avioane pe cer, despre care unii cred că ar conține substanțe chimice eliberate în mod deliberat pentru a manipula clima sau pentru alte scopuri obscure. În realitate, aceste urme sunt cunoscute științific ca „contrails” (condensation trails) și sunt rezultatul vaporilor de apă care se condensează și îngheață la altitudini mari din cauza temperaturilor scăzute.
Confuzia dintre chemtrails și tehnicile de însămânțare a norilor este frecventă, dar nejustificată. În timp ce însămânțarea norilor folosește substanțe chimice precum iodura de argint, acestea sunt eliberate în mod controlat și strict în anumite condiții meteorologice, nu lăsate la întâmplare de orice avion comercial. În plus, nu există dovezi științifice care să susțină teoria chemtrails, în timp ce însămânțarea norilor este o tehnică bine documentată, utilizată și în alte țări pentru a îmbunătăți cantitatea de precipitații.
În concluzie, însămânțarea norilor este o tehnică validată științific, dar nu trebuie confundată cu teorii ale conspirației precum chemtrails. Informațiile legate de această tehnologie sunt publice și disponibile, iar utilizarea ei este reglementată. Astfel, orice asociere între chemtrails și programele de stimulare a precipitațiilor este falsă și bazată pe interpretări eronate.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.