Utilizatorul Răzvan Constantinescu a postat pe Facebook un text, alături de o captură de ecran cu un răspuns al Comisiei Europene, prin care sugerează că aproape 12.000 de oameni au murit în Europa după ce s-au vaccinat anti-Covid19.
„Otrava sigură și eficientă
AȘTEPTÂND PRESCRIPȚIA
6 noiembrie 2023 – Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate și siguranța alimentelor răspunde unei întrebări parlamentare (P-002740/2023): ”EudraVigilance (30.09.2023) a raportat 11.977 de decese (”fatal outcome”) imediat după (”spontaneus reports”) administrarea tuturor vaccinurilor autorizate pentru Covid-19”.
23 noiembrie 2023 – Procurorii DNA au cerut Președinției și Senatului să încuviințeze începerea urmăririi penale față de trei persoane care aveau calitatea de demnitari într-un dosar legat de achizițiile de vaccinuri în pandemie. Surse judiciare citate de Digi24 au dezvăluit că este vorba despre fostul premier Florin Cîțu și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Oana Mihăilă. Prejudiciul calculat de procurori pentru dozele ce vaccin cumpărate degeaba de statul român depășește un miliard de euro.”
Postarea făcută în 23 noiembrie 2023 alătură două lucruri diferite:
În captura de ecran din postare găsim o parte din răspunsul comisarului Stella Kyriakides (răspuns dat în numele Comisiei Europene) la întrebarea europarlamentarului croat Ivan Vilibor Sinčić.
Întrebarea a fost adresată Comisiei Europene în 29 august 2023:
„Câte decese au fost raportate ca efect secundar/consecință a vaccinării cu vaccinurile COVID-19 aprobate de când a început administrarea acestor produse medicale, conform sistemului EudraVigilance* al Agenției Europene a Medicamentului?”.
*Sistemul EudraVigilance se ocupă de gestionarea și analizarea informațiilor despre reacțiile adverse suspecte la medicamente care au fost autorizate sau cercetate în studii clinice în Spațiul Economic European. Sistemul este operat de Agenția Europeană a Medicamentului.
Răspunsul integral al Comisiei Europene din 6 noiembrie 2023 poate fi regăsit aici și arată că, până la 30 septembrie 2022 au avut loc într-adevăr aproape 12.000 de raportări de efecte secundare cu rezultat fatal. Însă acest număr reprezintă doar suma raportărilor făcute de familiile celor vaccinați și nu confirmă un rezultat medical. Ulterior, investigațiile medicale au relevat o corelație directă între vaccin și deces doar „în cazuri excepționale” (răspunsul comisarei UE nu oferă cifra exactă).
„EudraVigilance a înregistrat 11.977 de raportări spontane cu suspiciuni de efecte secundare adverse, în urma administrării tuturor vaccinurilor autorizate, care au avut rezultat fatal. Doar în cazuri excepționale, decesele au fost raportate ca fiind cauzate de vaccin. (EudraVigilance shows 11,977 spontaneous reports of suspected side effects with reported fatal outcome for all authorised COVID-19 vaccines. Only in very exceptional cases, deaths have been reported to be caused by the vaccine.)”
O interpretare corectă a datelor este următoarea: aproape 12.000 de familii au raportat, în sistemul european de monitorizare, moartea unui membru care fusese vaccinat, însă în mod spontan – adică fără să aștepte rezultatele autopsiei. Ulterior, analizele medicale au arătat în foarte rare cazuri o corelație directă.
Observăm că traducerea autorului este diferită de cea de mai sus:
„EudraVigilance (30.09.2023) a raportat 11.977 de decese (”fatal outcome”) imediat după (”spontaneus reports”) administrarea tuturor vaccinurilor autorizate pentru Covid-19”.
Prin această traducere, el manipulează răspunsul primit, dând de înțeles că decesele au survenit la scurt timp după administrarea vaccinurilor. În realitatea, răspunsul UE nu menționează nicăieri timpul scurs de la administrarea vaccinurilor și până la moartea suspectă.
În răspuns este menționat și faptul că, dacă aceste evenimente au apărut după administrarea unui medicament, nu înseamnă că au fost cauzate de el, ci „ar fi putut fi cauzate de condiții medicale pre-existente ale persoanei respective, de alte medicamente luate concomitent sau de cu totul alte evenimente”.
Se efectuează constant studii despre legătura dintre vaccinuri și aceste evenimente medicale și adesea cele mai multe reacții adverse se dovedesc a nu fi confirmate, de fapt, ca reacții adverse.
Pentru că vaccinurile anti-COVID-19 au fost administrate într-un număr nemaiîntâlnit de mare (Bloomberg a numit-o cea mai mare campanie de vaccinare din istorie; în UE, 84,8% din adulți au fost vaccinați măcar o dată împotriva COVID-19), numărul de reacții adverse raportate a fost, la rândul lui, foarte mare. În lume, aproximativ 5,5 miliarde de oameni au primit cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19, iar în UE, numărul a ajuns la 342 milioane, dintr-o populație de 448 milioane.
În a doua parte a postării, autorul acesteia folosește un citat dintr-o știre publicată de Digi24, făcând referire la demnitarii responsabili de achiziția vaccinurilor anti-COVID-19 în România, sugerând, în mod manipulator, o legătură directă între cele două aspecte.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.