O mână de oameni bogați încearcă să depopuleze planeta, astfel încât ei să beneficieze de mai multe resurse – teoria conspiraționistă a depopulării circulă deja de câțiva ani. Bill Gates este miliardul vizat în primă fază, după ce o declarație dintre ale sale a fost trunchiată și reinterpretată.
Pandemia a fost un context bun pentru resuscitarea acestei teorii, mai ales după ce Bill Gates, prin fundația sa, a impulsionat crearea unui vaccin anticovid. Gestul său a fost înțeles, de unii, ca o încercare de decimare a populației, prin vaccinare – deși studiile au arătat că vaccinările au prevenit 14,4 milioane de decese cauzate de COVID-19, în 185 de țări și teritorii, doar în primul an al campaniei de vaccinare.
Teoria depopulării circulă și în social media din România, De exemplu, o postare susține că elitele globale plănuiesc să reducă populaţia lumii în scopul utilizării resurselor Pământului după bunul plac.
“O minoritate de bogătani vor să reducă drastic numărul de oameni de pe pământ ca să le ajungă lor și urmașilor lor resursele Globului pământesc pentru multe sute de ani”.
Crește alarmant populația Terrei?
Potrivit datelor publicate de Organizaţia Naţiunilor Unite, populația lumii este de trei ori mai mare în comparaţie cu mijlocul secolului XX. Populația globală a ajuns la 8 miliarde în noiembrie 2022, de la aproximativ 2,5 miliarde de oameni în 1950. Se estimează că populația lumii va creşte cu aproape 2 miliarde în următorii 30 de ani, ajungând la 9,7 miliarde în 2050 şi 10,4 miliarde în 2080. Conform Worldometers, portal care prezintă statistici în timp real, în fiecare zi se nasc aproximativ 218.000 de persoane.
Pe de altă parte, potrivit ONU, în timp ce populația globală a avut nevoie de 12 ani pentru a crește de la 7 la 8 miliarde, va dura aproximativ 15 ani (până în 2037) pentru a atinge pragul de 9 miliarde, semn că rata de creștere generală a populației globale încetinește. Totodată, se preconizează că populaţia mai multor țări va scădea cu peste 15% până în 2050, inclusiv Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Ungaria, Japonia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, România, Serbia și Ucraina. La nivelul statelor europene, rata de fertilitate este sub indicele necesar pentru înlocuirea completă a populației pe termen lung.
Cifrele demonstrează, astfel, că țările occidentale cunosc o scădere a ratei de creștere a populației. Pe măsură ce statusul social și calitatea vieții sunt mai mari, familiile tind să aibă mai puțini copii.
Este adevărat, însă, că diversele abordări ale fenomenului suprapopulării au creat dezbateri și critici. Considerate rasiste sau cu încălcarea drepturilor femeii, multe măsuri pentru controlarea acestui fenomen au fost, pur și simplu, împotriva drepturilor omului. Dezbaterile nu sunt, însă, de dată recentă (aici un studiu despre evoluția lor, de la teoria lui Malthus și până la abordările moderne) – dar au fost revitalizate în timpul pandemiei.
Teoriile depopulării
Adepții acestei ideologii susțin că „elitele globale” (un termen folosit pentru persoane publice influente care susțin diverse strategii globale, ca Bill Gates și Klaus Schwab) urmăresc reducerea populației, deoarece numărul oamenilor ar fi prea mare în comparaţie cu resursele existente.
Public Health Collaborative, Poynter şi Population Matters au demontat unele afirmații false despre Bill Gates, vaccinare și reducerea populației.
Alte teorii pleacă de la teoria promovată de președintele Forumului Economic Mondial (World Economic Forum, WEF), Klaus Schwab, privind Marea Resetare, informaţiile false legate de această teorie fiind deja demontate de fact-check-erii de la PolitiFact.
Factual.ro a etichetat drept false multe dintre aceste teorii, cu exemple aici (despre Marea resetare), aici (despre depopularea globală în timpul Covid-19), aici (despre WEF şi rescrierea Bibliei de către AI) şi aici (despre rolul Forumului Economic Mondial).
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.