Dezinformări rețele sociale
Data postării: 29.10.2024
www.factual.ro
FALS | Trovanții de la Costești nu „prind literalmente viață”

Pagina de Facebook Descoperă lumea a realizat o postare despre Pietrele Vii din comuna Costești, județul Vâlcea, cunoscute și sub denumirea de trovanți.

 

Postarea afirmă că aceste formațiuni geologice „prind literalmente viață după ce au intrat în contact cu apa după ploi abundente” și „nu sunt numai capabile să crească, oamenii de știință au descoperit că sunt capabile să se deplaseze dintr-un loc în altul.”

 

Pagina Descoperă lumea a fost creată în 2012, sub numele Descoperă-mistere.ro. În secțiunea de detalii a acesteia, se identifică drept un site web științific.

 

În textul postării nu există vreo trimitere directă spre oameni de știință sau cercetări care ar dovedi afirmațiile relatate. În continuare, pagina citează revista WhenOnEarth. Cu toate acestea, nici în articolul său despre trovanți de pe site-ul citat nu se găsesc detalii cu privire la oamenii de știință respectivi, dar postarea citează procesul de formare al rocilor descris de revistă: „… orice formă de apă bogată în carbonat de calciu este esențială pentru a forma un trovant și aceasta este, de asemenea, cheia pentru a face roca să crească în prezența apei de ploaie.

 

Rezervația Naturală Muzeul Trovanților din comuna Costești, județul Vâlcea, este o arie protejată, înființată oficial prin Hotărârea de Guvern nr. 1581/2005. În prezent, administrarea acestei arii naturale este asigurată de Asociația Kogayon, o organizație non-guvernamentală cu sediul în Costești, dedicată protejării și conservării patrimoniului natural din zonă.

 

Organizația semnalează un proces geologic și nu o creștere în sensul biologic, asemănătoare unui organism viu.

 

Pe site-ul organizației există o broșură a Parcului Național Buila-Vânturarița și Rezervației Naturale Muzeul Trovanților Costești. În conținutul acesteia, redactat cu sprijinul biologilor Florin Stoican și Monica Huidu, fenomenul este descris astfel: „Explicaţia ştiinţifică a geologilor este că trovanţii se formează doar în anumite condiţii: acolo unde există depozite de nisip şi pietriş cu porozitate ridicată şi când prin spaţiul mare dintre granule circulă apă cu substanţe minerale dizolvate. Aceste substanţe, în timp, prin cristalizare, formează un fel de ciment care leagă granulele între ele în jurul unor nuclee iar acestea continuă «să crească» căpătând diverse dimensiuni şi forme.”

 

Mai departe, postarea de pe Meta afirmă că trovanții se pot vedea și în județul Buzău, la Ulmet. Pe site-ul Consiliului Județean Buzău este menționat că denumirea de “pietre vii” provine de la faptul că se crede ca trovanții ar crește din nisip. Conform site-ului CJ Buzău, explicația științifică este alta: „trovanții sunt depozite de nisip și straficații de gresii cimentate și modelate în timp de agenții naturali (vânt, ploaie, etc). Astfel, natura a fost cea care a creat aceste forme inedite, numite elocvent «sublime imnuri în piatră» (prof. Mihai Mîncu).” Un articol publicat de Mindcraft Stories, de asemenea, menționează faptul că “mișcarea” trovanților este o credință din popor.


Concluzie


Așadar, postarea de pe Meta este falsă. Deși există un adevăr științific legat de procesul de formare al trovanților, ideea că ar prinde viață este mai mult o speculație și o legendă locală. În plus, procesul acestora de „creștere” nu este asemănător unui organism viu, ci este un proces geologic.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.