Dezinformări rețele sociale
Data postării: 26.09.2024
www.factual.ro
SCAM | Decathlon nu vinde biciclete electrice cu 2 euro

O pagina de Facebook a postat un anunț în care se afirmă că magazinul Decathlon vinde, în cadrul unei promoții, biciclete electrice la un preț de 2 euro/bucata.

Dесаthlоn dіstrіbuіе bісісlеtе еlесtrісе Rосkrіdеr Е ЕХРL 70 sесоnd-hаnd în stос dе mаі bіnе dе 2 аnі реntru tоаtе fаmіlііlе frаnсеzе, реntru а fасе lос nоіlоr mоdеlе șі реntru а рrеgătі dероzіtеlе реntru tеndіnțеlе nоuluі sеzоn. Арăsаțі mаі jоs реntru а аflа сum рutеțі оbțіnе bісісlеtа dvs.”, arată anunțul.

La o verificare pe site-ul magazinului menționat în postarea Facebook, prețul unui model din anunț este de peste 10.000 lei. Reprezentanții Decathlon, contactați de Factual.ro, au transmis că acest anunț nu le aparține și că face parte dintr-o tentativă de fraudă.

Imaginea / postarea respectivă nu sunt create sau aprobate de către Decathlon. Acestea au rea intenția de a ne folosi numele și imaginea pentru a fura date de la utilizatori sau a disemina viruși.

Toate comunicările oficiale despre produse și promoții vor veni direct de la Decathlon sau de la partenerii noștri în mod public.

Colegii departamentului avizat deja se ocupă de stoparea acestor postări”, au transmis reprezentanții magazinului.

Am verificat cu ajutorul aplicației InVid, prin care se poate certifica dacă o imagine a fost sau nu modificată, fotografia din postare. Rezultatul a fost că există o probabilitate de 26% ca  persoana din imagine să fie adăugată ulterior, peste imaginea de fundal.


*Captură InVid

Postarea Facebook este legată de un link care face trimitere la o pagină clonată după site-ul Decathlon.


*Captură pagina clonată 

 

Printre indiciile care transmit că această pagină este falsă se pot enumera faptul că în adresa URL (marcată cu galben) nu se regăsește denumirea magazinului menționat în anunț, ori că butoanele paginii nu funcționează, în afară de unul prin care sunt colectate, în mod fraudulos, datele personale ale utilizatorilor.

În secțiunea Ad Library a paginii Facebook descoperim că în perioada 19-20 septembrie au rulat mai multe reclame care au fost dezactivate pentru că nu respectau standardele de publicitate impuse Meta.


*Captură Meta

 

Factual.ro a mai publicat o tentativă de fraudă utilizând date similare în care utilizatorilor le erau promise biciclete gratis dacă respectau o serie de instrucțiuni de completare a unor formulare.



SEO optimized by sem.ro SEO agency.