Politician român, fost secretar general adjunct al NATO și fost președinte al Partidului Social Românesc, formațiune pe care a fondat-o în 2015. Candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024.
Tatăl lui Mircea Geoană, Ioan Geoană, a fost general în armata României și șef al Comandamentului Apărării Civile.
A urmat cursurile Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic București, precum și ale Facultății de Drept din București. În 1992, s-a înscris la “Ecole Nationale d’Administration de Paris”. Are un doctorat obținut la Academia de Studii Economice din București.
Este și președinte al Institutului Aspen România.
A intrat în politică încă din 1990, când a devenit referent în Ministerul de Externe, iar în 1991, Adrian Năstase l-a numit directorul Direcției Afaceri Europene. În 1996, a fost numit de către Ion Iliescu ambasadorul României în Statele Unite, iar între 2000-2004 a ocupat funcția de ministru de Externe, în Guvernul Adrian Năstase.
După pierderea alegerilor prezidențiale de către Adrian Năstase, a devenit președintele PSD, în 2005.
În 2009 a pierdut alegerile prezidențiale în favoarea lui Traian Băsescu. Ulterior, în 2010, a pierdut și președinția partidului, în favoarea lui Victor Ponta.
În 2012, Mircea Geoană a revenit în PSD, iar la alegerile parlamentare din 2012 a candidat pentru un nou mandat de senator, pe listele USL.
În 2015, Mircea Geoană a lansat Partidul Social Românesc, dar a demisionat și de acolo.
Între 2019-2024 a fost adjunct al secretarului general al NATO, în mandatul lui Jens Stoltenberg.
Născut în 1958, în București.
*Foto: Facebook / Mircea Geoană
SEO optimized by sem.ro SEO agency.