Deputat de Sibiu, începând din 2004. Este ministra Culturii, începând cu iunie 2023 (guvernele Ciucă și Ciolacu).
Potrivit propriului CV, a fost secretar al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport (2012- 2016) din Camera Deputaților; lider al Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților (2016-2019) și vicepremier, în ambele guverne Orban (2019-2020). Prim-vicepreședinte PNL, începând din 2017. Sinteza activității sale parlamentare poate fi consultată aici.
Din noiembrie 2019 până în decembrie 2020, Raluca Turcan a fost vicepremier al ambelor guverne Ludovic Orban și al guvernului Florin Cîțu. Apoi a fost ministrul muncii și protecției sociale, în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021, tot în guvernul Florin Cîțu.
Ca studii, a urmat Institutul Pușkin la Moscova, Rusia, obținând o diplomă în rusă comercială (1996-1999). A absolvit, în același an, și Academia de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale, București.
S-a născut în 1976, în Botoșani.
SEO optimized by sem.ro SEO agency.