FALS | România NU este al treilea producător de energie electrică din Europa


O postare despre producția de energie electrică națională susține că România ar fi pe locul al treilea în clasamentul european al producătorilor de energie electrică, după Rusia și Franța. În realitatea, producția națională este insignifiantă în comparație cu Franța și Rusia, care au o capacitate de producție cumulată de peste 25 de ori mai mare decât cea a României.

Factual a analizat o postare asemănătoare, în luna octombrie 2022, în care am arătat că această idee este falsă.

Potrivit datelor oficiale ale Transelectrica, ale Uniunii Europene și ale CIA, România este departe de cele doua țări aflate, de altfel, în topul producătorilor mondiali.

Astfel, în 2022, anul în care invazia Ucrainei a destabilizat piețele internaționale, vârful de producție de energie electrică al României a fost înregistrat în 12 ianuarie. Atunci, prin facilitățile naționale, se produceau 9620 MWh, la un consum de 9.046 Mwh. Tot atunci, România exporta 574 Mwh.

Spre exemplu, în anul aderării la Uniunea Europeană, România a avut un vârf de consum de 9.096 Mwh și o producție de 9.743 Mwh, deci mai mare decât cea actuală. Asta a presupus la vremea respectivă un export de 646 Mwh.

Dacă, în 2007, lanțul de producție era condus de centralele pe cărbune, respectiv cele hidro, cu o pondere cumulată de peste 50%, 15 ani mai târziu, România a ajuns să depindă de energia regenerabilă. Pe primele două locuri, cu peste 50% din necesar, sunt hidrocentralele și parcurile eoliene.

Astfel, România depinde într-o bună măsură și de starea vremii, care facilitează gradul de încărcare al lacurilor de acumulare și capacitatea de producție al parcurilor eoliene și fotovoltaice. Astfel, potrivit datelor Transelectrica, media anuala înregistrată între 1 ianuarie și 28 noiembrie 2022 este 6.261 MWh.La nivel internațional, producția României este extrem de scăzută în raport cu Franța și Rusia. Potrivit celor mai recente date Eurostat, Franța este pe primul loc în Uniunea Europeană, cu 53.382 MWh, adică de peste 8,5 ori mai mult decât România, care se află la mijlocul clasamentului, după state precum Suedia, Polonia și Olanda, dar înaintea Bulgariei, Greciei și Ungariei.

Așadar, excluzând Rusia, România se află pe locul 15 la nivel european, la producția de energie electrică.

Cât privește Rusia, cele mai la îndemână informații le găsim la agenția de informații străine a Statelor Unite ale Americii – CIA.  Potrivit The World Factbook, un document care cuprinde informații de bază despre statele lumii, producția Rusiei, raportată la anul 2016, este de 103.100 MWh.

Potrivit aceleiași surse, la nivel global, Rusia se află pe locul 4, Franța pe locul 9, iar România pe locul 46. Asta înseamnă că România produce de aproape 25 de ori de ori mai puțin curent electric decât cele două state cumulat.